Formula 1, Italia 2019: Leclerc reuseste o victorie simbolica, la sarbatoarea de 90 de ani a Scuderiei Ferrari
08.09.2019
        
Distribuie acest articol!   

Toata lumea a fost cu ochii pe Ferrari, de la care se astepta o victorie simbolica, in cursa de acasa, de la Monza, in fata propriilor fani, in weekend-ul in care Scuderia a sarbatorit 90 de ani de existenta.

Si weekend-ul de cursa a debutat cu dreptul, Leclerc reusind sa ocupe pole-ul, in fata pilotilor Mercedes, cu Hamilton pe doi, in timp ce Vettel a plecat de pe pozitia a patra.

Leclerc a reusit sa faca fata presiunii celor de la Mercedes, la inceput in fata lui Hamilton, iar cand britanicul a gresit si a retrogradat o pozitie, in fata lui Bottas. La a doua victorie din cariera, monegascul bifeaza un succes istoric pentru Ferrari, care nu mai reusise sa se impuna la Monza de 9 ani, de la victoria lui Fernando Alonso, din 2010.

Inainte de cursa a fost sarbatoare mare pentru fanii ferraristi, care au celebrat cei 90 de ani ai Scuderiei in fata Ferrari Store din Piazza del Duomo, din Milano

Din pacate, celalalt pilot Ferrari, Sebastian Vettel, a avut o evolutie mult mai stearsa. Dupa o eroare in urma careia a iesit in decor, la revenirea pe pista l-a “agatat” pe Lance Stroll, ceea ce l-a costat pe german o penalizare cu 10 secunde si retrogradarea pe ultimul loc in cursa.

De remarcat si evolutia celor de la Renault, aflati intr-o ascensiune evidenta in ultima vreme si care au reusit sa-si claseze ambii piloti in apropierea podiumului, la Monza.

Clasament piloti: 1. L. Hamilton 284 p., 2. V. Bottas 221 p., 3. M. Verstappen 185 p.

Clasament constructori: 1. Mercedes 505 p., 2. Ferrari 351 p., 3. Red Bull-Honda 266 p.

Urmatoarea cursa este programata pe 22 septembrie, la Singapore.

Distribuie acest articol!