Audi sărbătorește 40 de ani de Quattro

20 martie 2020



Transmisia integrală și brandul Quattro, asociate cu Audi și omniprezente în gama constructorului german, împlinesc anul acesta 40 de ani de la lansare.

În timpul iernii 1976-1977, Audi a dezvoltat pentru Volkswagen modelul de teren Iltis, destinat armatei germane. Remarcând comportamentul excelent pe zăpadă și gheață, Audi a avut ideea de a testa transmisia integrală, până atunci rezervată utilitarelor, pe modelul său 80. Rezultatele au fost atât de bune, încât firma germană a decis să conceapă un model sport cu patru roți motrice.

Audi Quattro, o premieră pentru marcă, era un coupe cu transmisie integrală animat de un motor în cinci cilindri, de 2,2 litri, turbo, de 200 CP. A fost prezentat în martie 1980, la Salonul de la Geneva. Modelul promitea asocierea sportivității și securității în condiții de conducere dificilă, ceea ce Audi urma să demonstreze și în competiții.

Audi Quattro a primit recunoașterea în raliuri, începând din 1981. Diversele versiuni de curse s-au remarcat în nenumărate competiții, de la Campionatul Mondial de Raliuri și până la renumita cursă de viteză în coastă de la Pikes Peak. Aceste succese au asigurat o carieră de excepție și pentru modelele de producție, soluția Quattro fiind declinată în mai multe versiuni.

Astfel, transmisia integrală Quattro a fost integrată în ADN-ul Audi, echipând nenumărate modele. Apoi, pentru o perioadă destul de lungă, divizia specializată în producția modelelor de înaltă performanță de la Audi a purtat numele Quattro. Recent, numele acesteia a fost schimbat în Audi Sport. Cât despre evoluția sistemelor Quattro, aceasta a fost continuă, a beneficiat de diferite tipuri de diferențiale (Haldex, gestiune electronică, etc.), iar mai nou are și declinarea e-Quattro, pentru modelele Audi electrice e-tron.

Pe șosele, precum și în competiții, succesul lui Audi, cu transmisia sa Quattro, a inspirat rapid concurența. Astăzi, cele patru roți motrice nu mai sunt asociate doar cu modelele de teren sau cu raliurile, iar oferta este foarte bogată.

Audi va sărbători 40 de ani de Quattro cu ocazia mai multor evenimente organizate anul acesta, cum este și cel din iulie, la Goodwood Festival Of Speed.