Formula 1 se află într-o situație complicată. Sezonul 2020 a fost pus în așteptare chiar înainte de a demara și tot mai multe curse sunt afectate. Situația se complică pe zi ce trece, astfel că decizia de a amâna introducerea reglementărilor care urmau să intre în vigoare în 2021 a devenit cât se poate de firească.
După cum se știe, Marele Circ se pregătea să introducă noi reguli, în sezonul 2021. Schimbările vizau atât regulamentul tehnic, cât și pe cel sportiv. Însă pandemia COVID-19 dă peste cap aceste planuri. Având susținerea tutror echipelor, diriguitorii F1 au decis că modificările vor fi amânate cu un an.
Practic, aceasta însamnă că mașinile din 2021 se vor supune regulamentului actual, urmând ca schimbările de regulament tehnic să fie introduse din 2022, în timp ce reglementările financiare prevăzute vor fi implementate.
Pe de altă parte, sezonul 2020 este semicompromis. Mai multe curse au fost amânate, iar cea de la Monte Carlo a fost deja anulată. Startul ar putea fi dat cel mai devreme în iunie. O situație la zi a calendarului 2020 din Formula 1 găsiți aici.