Francezul Sébastien Ogier a câștigat Raliul Mexicului, ediția 2020, contând ca etapă în cadrul Mondialului de raliuri, WRC, unul dintre puținele evenimente sportive care s-au mai desfășurat în week-end.
Mexicul este una dintre țările puțin afectate de pandemia de coronavirus, însă chiar și așa competiția s-a încheiat sâmbătă seara, cu o zi mai devreme, pentru a permite echipelor să se întoarcă în Europa cât mai repede posibil, înainte de impunerea unor eventuale restricții de călătorie.
Thierry Neuville a câștigat primele două speciale, joi, apoi Ott Tänak a preluat conducerea, pentru o scurtă perioadă, vineri, însă a pierdut timp cu o ieșire în decor. Ogier a trecut în frunte și a terminat ziua în fotoliul de lider. Sâmbătă a continuat să își mărească avansul, pentru ca, la final, să câștige raliul.
Sextuplul campion mondial a reușit astfel prima sa victorie cu echipa Toyota, sub culorile căreia a trecut în acest sezon. Este al patrulea constructor pentru care Ogier aduce victoria în Mexic, după Citroën, Volkswagen și Ford. Podiumul a fost completat de Ott Tänak și Teemu Suninen.
Prin această victorie, Ogier a preluat șefia în clasamentul piloților, cu un avans de 8 puncte față de Evans, în timp ce Toyota are acum 21 de puncte mai mult decât Hyundai, în ierarhia constructorilor. Chiar dacă raliul nu s-a desfășurat în întregime, s-au acordat toate punctele, deoarece s-a parcurs peste 75% din distanța totală prevăzută inițial.
Următoarea etapă din WRC 2020 trebuia să fie Raliul Argentinei, în perioada 23-26 aprilie, însă a fost amânat din cauza pandemiei de coronavirus. În aceste condiții, daca nu intervin alte modificări, următoarea rundă ar urma să se dispute în perioada 21-24 mai, în Portugalia.
Rally Mexico 2020, clasament final
1 Sébastien Ogier/Julien Ingrassia (Toyota Yaris WRC) 2h47m47.6s
2 Ott Tänak/Martin Järveoja (Hyundai i20 Coupe WRC) +27.8s
3 Teemu Suninen/Jarmo Lehtinen (Ford Fiesta WRC) +37.9s
4 Elfyn Evans/Scott Martin (Toyota Yaris WRC) +1m13.4s
5 Kalle Rovanperä/Jonne Halttunen (Toyota Yaris WRC) +2m20.5s
6 Pontus Tidemand/Patrik Barth (Škoda Fabia R5) +10m29.3s
7 Nikolay Gryazin/Yaroslav Fedorov (Hyundai i20 R5) +12m27.0s
8 Marco Bulacia/Giovanni Bernacchini (Citroën C3 R5) +13m37.5s
9 Gus Greensmith/Elliott Edmondson (Ford Fiesta WRC) +13m56.5s
10 Ole Christian Veiby/Jonas Andersson (Hyundai i20 R5) +15m32.2s
Clasament constructori
1 Toyota Gazoo Racing World Rally Team 110
2 Hyundai Shell Mobis World Rally Team 89
3 M-Sport Ford World Rally Team 65
Clasament piloți
1 S. Ogier 62
2 E. Evans 54
3 T. Neuville 42