Într-o perioadă de dominație cvasitotală a celor de la Mercedes, ediția 2020 a Marelui Premiu al Italiei a avut o derulare neașteptată, departe de monotonia cu care Formula 1 ne obișnuise în ultima vreme.
Cu Hamilton instalat în pole position și aflat la șefie, etapa de la Monza a avut o derulare conformă cu așteptările, în prima jumătate. Lucrurile s-au complicat la mijlocul cursei, când o ieșire violentă în decor a lui Leclerc, din fericire fără urmări pentru pilot, a determinat întreruperea sesiunii. În ceea ce îl privește pe Hamilton, acesta a intrat la schimbul de roți într-un moment în care linia boxelor era închisă, ceea ce l-a costat o penalizare cu 10 secunde.
Lucru mai rar văzut în F1, cursa a avut un al doilea start de pe grilă, iar imediat după acest moment, Hamilton și-a ispășit pedeapsa, ceea ce l-a retrogradat până pe ultima poziție. Britanicul s-a văzut nevoit să înceapă o dificilă cursă de recuperare, însă în final nu a reușit mai mult de un modest loc 7. În tot acest timp, numele implicate în lupta pentru primele locuri au fost Gasly, Sainz, și Stroll!
Podium absolut neașteptat și victorie nesperată, așadar, pentru Pierre Gasly, la Monza! A fost pentru prima oară în era hibrizilor în care niciuna dintre echipele de top, Mercedes, Red Bull și Ferrari, nu au reușit să urce pe podium! Iar pentru fanii italieni, dezamăgiți de prestația dezastruoasă a celor de la Ferrari, consolarea a venit de la faptul că victoria la constructori a revenit uneie echipe din Peninsulă, Alpha Tauri.
Clasament piloți: 1. Lewis Hamilton 157 p., 2. Valtteri Bottas 117 p., 3. Max Verstappen 110 p.
Clasament constructori: 1. Mercedes 281 p. 2. Red Bull Racing Honda 158 p., 3.
McLaren Renault 98 p.
Următoarea cursă este programată peste doar o săptămână, tot în Italia, la Mugello.