Volkswagen Tayron va înlocui Tiguan Allspace, pe piața europeană
18.11.2020
        
Distribuie acest articol!   

Următoarea generație a modelului Volkswagen Tiguan nu va mai avea și o versiune Allspace. De fapt, varianta cu șapte locuri și ampatament mărit va continua să figureze în gamă, însă va fi reprezentată de un model separat.

Programată să apară până la finele anului 2023, următoarea generație Tiguan va renunța la apelativul Allspace, relatează Automotive News. Practic, Volkswagen Tiguan Allspace va fi înlocuit cu Tayron, un model care este deja disponibil pe piața din China.

Pentru a vă forma o idee despre noul SUV, reamintim că de curând am trecut în revistă versiunea coupe a acestuia, Tayron X.

Producția modelului Volkswagen Tayron destinat pieței europene va demara la uzina de la Wolfsburg. Astfel, gama de SUV-uri a constructorului german va fi formată din nu mai puțin de cinci modele, poziționate în ordine crescătoare astfel: T-Cross, T-Roc, Tiguan, Tayron și Touareg. Acestora li se vor adăuga, în curând, SUV-urile electrice, o gamă inaugurată de ID.4.

Distribuie acest articol!