Noi directori de design la Bentley și Audi
21.01.2021
        
Distribuie acest articol!   

În ultima perioadă au fost operate câteva schimbări importante la vârful departamentelor de design de la Bentley și Audi.

Cel care a fost până acum director de design la Bentley, Stefan Sielaff, a părăsit această poziție. Deși deocamdată nu există nicio informație oficială referitoare la viitorul său profesional, zvonurile din presa auto internațională susțin că Sielaff a bătut deja palma cu chinezii de la Geely, unde îl va înlocui pe Peter Horbury, ca director de design.

Stefan Sielaff

Cea mai mare perioadă din cariera lui Sielaff (59 de ani) s-a derulat în cadrul Grupului Volkswagen. A început în 1990, ca designer de interior la Audi, a condus centrul de design al grupului de la Potsdam, iar din 2015 a fost șef de design pentru Bentley.

Andreas Mindt

În locul lui Sielaff, în fruntea echipei de design de la Bentley a fost numit Andreas Mindt, fostul șef de design exterior de la Audi. Mindt și-a pus amprenta asupra modelelor e-tron și Q8 SUV. Și el are în spate peste două decenii de activitate în cadrul Grupului Volkswagen. În 1999 a contribuit la designul spectaculosului concept Bentley Hunaudieres. Rolul său în fruntea departamentului de design de la Bentley va fi de a asigura tranziția mărcii, din punct de vedere stilistic, spre electromobilitate.

Bentley Hunaudieres

În acest context, Philipp Römers a fost numit șef de design la Audi. Nu este un nume nou pentru constructorul german, experiența sa sub semnul celor patru cercuri fiind legată de designul exterior pentru noile A3, A6, A8 și e-tron GT.

Philipp Römers

La 41 de ani, Römers este considerat un ”tânăr” printre directorii de design din industria auto. A mai lucrat pentru Mercedes și Volkswagen, cea mai spectaculoasă creație a sa fiind Audi e-tron GT.

","focal_length":"0","iso":"0","shutter_speed":"0","title":"Audi e-tron GT concept","orientation":"0"}" data-image-title="Audi e-tron GT concept" data-image-description="" data-medium-file="https://24auto.ro/wp-content/uploads/2018/11/Audi-e-tron-GT-cover-300x200.jpg" data-large-file="https://24auto.ro/wp-content/uploads/2018/11/Audi-e-tron-GT-cover-1024x683.jpg" src="https://24auto.ro/wp-content/uploads/2018/11/Audi-e-tron-GT-cover-1024x683.jpg" alt="" class="wp-image-43015"/>
Audi e-tron GT

VA fi interesat de urmărit care va fi, pe viitor, abordarea Audi în materie de design exterior, având în vedere că Römers a excelat până acum în privința limuzinelor, însă noile tendințe de pe piață obligă constructorii să se concentreze tot mai mult pe SUV-uri.

Distribuie acest articol!   
2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017 2018 Audi auto BMW Citroen concept coupe crossover Dacia electric Europa F1 facelift Ferrari Ford Formula 1 foto imagini Mercedes mini noutati oficial Opel Porsche pret productie Renault rezultate Romania Skoda SUV Toyota vanzari Volkswagen VW WRC