Surpriză după prima lună din 2021: liderul tradițional Volkswagen Golf a fost detronat!
28.02.2021
        
Distribuie acest articol!   

Nu mai încape nicio îndoială că piața auto se află în fața unor transformări majore. Interesul în creștere pentru modele electrificate și criza Covid-19 au determinat o serie de schimbări, care încep să fie tot mai vizibile și în topurile de vânzări.

Conform cifrelor publicate de JATO, în prima lună din 2021 în Europa s-au vândut doar 840.000 de automobile noi, ceea ce înseamnă o scădere de 26% față de aceeași lună de anul trecut, când s-au consemnat 1,13 milioane de unități.

Dar cea mai surprinzătoare noutate, referitoare la evoluția pieței, luna trecută, este detronarea liderului tradițional, Volkswagen Golf, de către Toyota Yaris.

Remarcabile sunt și rezultatele noii generații Dacia Sandero, care reușește să urce pe podiumul continental. Insuficient însă pentru Alianța Renault – Nissan, care cade pe poziția a treia în topul grupurilor, după Volkswagen și Stellantis.

Top 10 cele mai vândute modele în Europa, în ianuarie 2021:

  1. Toyota Yaris: 18.094 unități (+3% față de ianuarie 2020)
  2. Peugeot 208: 17.310 (-15%)
  3. Dacia Sandero: 15.922 (+13%)
  4. Volkswagen Golf: 15.227 (-42%)
  5. Opel/Vauxhall Corsa: 14.951 (-20%)
  6. Peugeot 2008: 14.916 (+87%)
  7. Renault Clio: 14.446 (-32%)
  8. Fiat Panda: 14.122 (-16%)
  9. Volkswagen T-Roc: 13.896 (-7%)
  10. Skoda Octavia: 13.756 (-17%)

Liderul constructorilor continentali continuă să fie Volkswagen, cu 91.000 de vehicule vândute (-32% față de ianuarie 2020), urmat de Peugeot (-19%) și Toyota (-19%).

În fine, mai trebuie remarcată și ascensiunea continuă a categoriei SUV, care a ajuns la un nou record în privința cotei de piață: 44% din total, față de doar 26% în 2016! Iar tendința continuă să fie de creștere.

Sursa: JATO

Distribuie acest articol!