La finele acestei săptămâni s-a disputat Raliul Brașovului, Tess Rally Brașov powered by Pro X, competiție ajunsă la cea de-a 50-a ediție.
La start s-au aflat 82 de echipaje, iar marea surpriză a fost prezența campionului mondial WRC2 Pro de anul trecut, Mads Ostberg. Norvegianul, care este pilot de uzină Citroen Racing, s-a aflat pentru prima oară la o etapă din campionatul național de raliuri al României.
Lupta pentru victorie s-a dat între Mads Ostberg (Citroen C3 Rally2) și câștigătorul ultimelor șase ediții ale Raliului Brașovului, Simone Tempestini (Skoda Fabia R5). Un alt nume pe lista favoriților a fost cel al brașoveanului Dan Gîrtofan (Skoda Fabia R5), deținătorul recordului de prezențe la această etapă, cu 20 de participări, și de trei ori câștigător. Giri a luat startul din postura de lider la zi, după cele două victorii consecutive, de la Bacău și Covasna.
Din păcate, Mads Ostberg a fost nevoit să se retragă cu doar două probe speciale înainte de final, într-un moment în care se afla la conducere, după o luptă spectaculoasă cu Simone Tempestini. A fost un abandon tehnic, cauzat de cedarea motorului.
Rămas fără principalul rival, Simone Tempestini nu a mai avut nicio problema în a-și adjudeca Raliul Brașovului pentru a șaptea oară consecutiv. El a fost urmat pe podium de colegul de la Napoca Rally Academy, Bogdan Marișca, aflat la volanul unei noi mașini (Ford Fiesta Rally2). Clujeanul a reușit să se impună în duelul cu Sebastian Barbu (Skoda Fabia R5), care a completat podiumul la general.
Foto: Mihnea Tatu / RaliulBrasovului.ro, Mads Ostberg / Facebook.com