În ultima perioadă s-au multiplicat speculațiile referitoare la implicarea Audi în motorsport, în special cu referire la planurile de viitor. Anul 2022 a început cu o primă participare la Dakar, în ianuarie, cu RS Q tron, punctată cu câteva victorii de etapă. A urmat victoria în Abu Dhabi Desert Challenge și participarea la GT World Challenge, cu Valentino Rossi la volanul unui Audi R8 LMS GT3 Evo II.
Dacă e să dăm crezare ultimelor zvonuri, se pare că anunțata revenire Audi în cursele de anduranță și implicit la Le Mans a fost blocată. Noile speculații vorbesc mai degrabă de intrarea constructorului german în Formula 1 și o apropiere de Williams!
Audi a părăsit Formula E la sfârșitul sezonului trecut, însă își va păstra prezența în această competiție prin echipele clienților săi. Audi a ales să părăsească Formula E mai ales pentru a se concentra pe marea revenire în anduranță, în special la cursa de 24 de ore de la Le Mans.
Audi intenționa să profite astfel de noile reglementări LMDh/Hypercar introduse în cursele de anduranță, pentru a evolua cu același prototip pe ambele părți ale Atlanticului. Însă după anunțul acestei mari reveniri la categoria regină a anduranței, în aprilie 2021, Audi nu a avut o activitate deosebită în acest sens!
Sesiunile de teste nu s-au intensificat, iar programul se pare că a intrat în impas. În acest timp, Porsche, care are un program similar de revenire în anduranță la cel mai înalt nivel, și-a continuat dezvoltarea.
În paralel, zvonurile despre intrarea Audi în Formula 1 au devenit tot mai insistente. La sfârșitul anului trecut, se vehicula ideea preluării McLaren F1 de către Audi, dar informația a fost respinsă ferm de McLaren. Nici ideea unei apropieri de Red Bull nu pare să stea în picioare, din moment ce echipa austriacă pare mai degrabă să se apropie de Porsche!
Ultimele zvonuri se referă la o apropiere între Audi și Williams F1. Reamintim, legendara echipă fondată de Frank Williams, în anii 60, a fost vândută companiei private de investiții Dorilton Capital, de către familia Williams, în 2020.
Acum se speculează cum că Audi ar urma să colaboreze în viitor cu Williams, în calitate de furnizor al motorului și pentru a crea un grup motopropulsor electrificat, în perspectiva noilor reglementări, care urmează să intre în vigoare din 2026. Unele zvonuri indică chiar o achiziție a echipei Williams, de către Audi. De urmărit!