A șasea rundă din sezonul 2022 al Campionatului Mondial de Formula 1, Marele Premiu al Spaniei, s-a disputat în acest weekend, pe Circuit de Barcelona-Catalunya. A fost o cursă foarte disputată, în care perdanții au fost cei de la Ferrari, iar câștigătorii, cei de la Red Bull.
În calificări, Charles Leclerc (Ferrari) a obținut al patrulea pole-position din acest sezon. Prima linie a grilei de start a fost completată de campionul en titre Max Verstappen (Red Bull), iar pe lina a doua s-au aflat Carlos Sainz (Ferrari) și George Russell (Mercedes).
Septuplul campion mondial Lewis Hamilton a avut al șaselea timp și s-a văzut nevoit să plece în cursă din spatele mai tânărului său coechipier de la Mercedes.
Sainz și Hamilton au avut un start ratat. Primul a pierdut două poziții, iar al doilea s-a văzut retrogradat la spatele plutonului, în urma unui contact cu Kevin Magnussen. Câteva tururi mai apoi, o ieșire în decor l-a retrogradat pe spaniolul de la Ferrari până pe locul 11.
Leclerc s-a instalat în frunte, talonat îndeaproape de Verstappen. A fost apoi rândul olandezului să greșească, permițându-le lui Russell și Perez să treacă în fața sa.
A urmat un duel de zile mari între Russell și Verstappen, însă britanicul a rezistat cu brio pe poziția a doua. Apoi, lovitură de teatru, la jumătatea cursei: liderul Leclerc a rămas fără putere și s-a văzut nevoit să abandoneze.
Russell s-a trezit în poziția de lider, însă de data aceasta a fost presat de celălalt pilot Red Bull, Sergio Perez, care a și reușit să îl depășească. Spre finalul cursei, cei doi piloți Red Bull s-au instalat în frunte, iar Perez a respectat ordinele de echipă și s-a dat la o parte, pentru a-i facilita victoria lui Verstappen.
Așadar, dublă Red Bull în Spania, cu Verstappen victorios, în timp ce Mercedes reușește o clasare pe podium, prin George Russell, ceea ce contează enorm pentru moralul echipei. Remarcabilă a fost și evoluția lui Hamilton, care în final a reușit să se claseze pe un binemeritat loc 5.
Verstappen a trecut astfel pe primul loc în ierarhia provizorie a piloților, în timp ce Red Bull este acum în fața lui Ferrari, la constructori.
Clasament piloți: 1. Max Verstappen 110 p., 2. Charles Leclerc 104 p., 3. Sergio Perez 85 p.
Clasament constructori: 1. Red Bull 195 p., 2. Ferrari 169 p., 3. Mercedes 120 p.
Următoarea cursă este programată pe 29 mai, la Monte Carlo.