Conceptul Manifesto - despre Dacia din viitor
17.09.2022
        
Distribuie acest articol!   

Periodic, constructorii de automobile prezintă concepte prin care țin să își demonstreze capacitatea creativă sau doresc să testeze reacția publicului vizavi de punerea în practică a unor idei novatoare. Chiar dacă este un brand low cost, ”satelit” al lui Renault, Dacia încearcă să țină steagul sus și în această privință.

Manifesto este un astfel de concept, pe care, desigur, nu în vom vedea niciodată în producție, dar care, așa cum îi spune și numele, este un manifest în privința opțiunii Dacia pentru viitor. Și când spunem asta, nu ne referim neapărat la tehnologie, ci mai degrabă la spiritul mărcii.

Manifesto este un concept care concentrează pe valorile mărcii Dacia și le reafirmă. Un buggy sau, cum spune Dacia în comunicatul de presă, „un vehicul esențial”, gândit pentru utilizare în aer liber, eficient din punct de vedere economic și ecologic.

În același timp, acest vehicul cool și în tendințe joacă rolul unui laborator de idei, pentru că anumite inovații integrate aici se vor regăsi mai apoi, la modelele de producție Dacia. În sinteză, Manifesto indică cele trei direcții care vor defini, de acum înainte, dezvoltarea mărcii Dacia: esențială, dar cool; robustă și fiabilă; ecologică.

Este foarte clar că acest concept nu anunță un anume model din viitor. În schimb, întruchipează ambiția mărcii și scoate în evidență valorile și calitățile care asigură succesul automobilelor Dacia.

La bordul lui Manifesto ești „cufundat în natură”, pentru că nu are uși, geamuri sau parbriz, fiind ideal pentru activitățile în aer liber. De fapt, Manifesto se vrea a fi un automobil cu rol de autentic mediator între om și natură.

În același timp, abordarea Dacia „Bring your Own Device” permite smartphone-ului să fie complet integrat în bord și în computerul de bord. Un sistem deja oferit pe mai multe modele ale mărcii și care va evolua în continuare, în viitor.

O altă inovație care se va regăsi pe viitoarele modele Dacia este YouClip, un sistem de prindere care face foarte ușoară atașarea unei serii de accesorii utile și modulare.

O serie de dotări facilitează activitatea outdoor – de la garda la sol foarte mare și farul central detașabil, astfel încât să poată fi folosit ca lanternă, până la posibilitatea de a spăla interiorul cu jet de apă sau husa detașabilă care se transformă într-un sac de dormit în doar câteva secunde.

Acoperișul modular poate transporta tot felul de încărcături datorită barelor de montare detașabile în mai multe configurații. O baterie detașabilă furnizează energie electrică printr-o priză casnică, transformând conceptul într-o sursă de energie pentru susținerea activităților în aer liber.

Latura eco-smart este trădată de utilizarea materialelor reciclate sau naturale și de renunțarea la cromul decorativ. Dar poate cel mai ecologic element este anvelopa non-pneumatică, rezistentă la perforare și care poate fi folosită pe toată durata de viață a vehiculului.

Constructorul nu a detaliat prea mult capitolul propulsie, rezumându-se să precizeze că este electrică.

Conceptul Manifesto va fi prezentat public în cadrul Salonului de la Paris, care își va deschide porțile pe 18 octombrie 2022.

„Vrem să construim o gamă de produse care să întărească promisiunea mărcii noastre, concentrându-ne pe elementele esențiale și adaptând vehiculele noastre la utilizarea în aer liber. Dincolo de modelele noastre, lucrăm și la inovații care ne permit să răspundem și mai bine nevoilor și utilizărilor clienților noștri. Conceptul Manifesto joacă rolul unui laborator pentru a explora, testa și modela idei noi. Versiunea pe care o vedeți astăzi va continua să evolueze odată cu noile noastre explorări. Ne vedem la următoarele modele, mereu mai inteligente, mereu mai Outdoor, mereu mai Dacia!”

Lionel Jaillet, Dacia Product Performance Director

Distribuie acest articol!