Imediat după cursa de la Spa, Formula 1 s-a mutat la Zandvoort, pentru Marele Premiu al Olandei. Aflat pe propriul teren, campionul en titre și liderul la zi al piloților, Max Verstappen pleca din postura de mare favorit în această a 15-a cursă a sezonului.
Așteptările au fost confirmate încă din sesiunea de calificări de sâmbătă, chiar dacă în antrenamentele libere olandezul a reclamat o problemă la transmisie.
Verstappen a fost cel mai rapid în calificări, el fiind urmat pe grila de start de cei de la Ferrari, Charles Leclerc pe poziția a doua și Carlos Sainz Jr. al treilea. Septuplul campion mondial Lewis Hamilton (Mercedes) a completat a doua linie de pe grila de start.
Printre surprizele calificărilor s-au numărat clasările lui Mick Schumacher (Haas) și Lance Stroll (Aston Martin) pe locurile 8, respectiv 10.
Max a avut un start excelent și a condus cursa, talonat îndeaproape de către Leclerc. Primul incident notabil s-a consumat în turul 17, atunci când Sainz a intrat la boxe pentru primul schimb de pneuri, însă roata stânga spate pur și simplu… a lipsit, ceea ce a prelungit oprirea spaniolului până la aproape 13 secunde și l-a retrogradat până pe locul 11.
Cu un ritm de cursă superior, comparativ cu rivalii de la Ferrari și Mercedes, cei de la Red Bull au păstrat controlul ostilităților. În schimb, la Mercedes s-a mers pe o strategie inițială diferită, care a mizat pe o singură oprire la boxe și cu pneuri hard în a doua jumătate.
Surpriza de la Zandwoort a fost compoziția hard, foarte eficientă în cazul Mercedes. Pe final, profitând de un safety car virtual, în timp ce Red Bull a decis să meargă și ei pe final cu pneurile hard, Mercedes a decis să treacă pe medium.
Apoi, din cauza abandonului lui Bottas, a fost trimis safety car-ul pe pistă, moment în care Verstappen și Russell au decis să treacă pe soft, în timp ce Hamilton a preferat să rămână pe medium. A fost și momentul unui unsafe release penibil la Ferrari, care avea să îl coste cinci secunde de penalizare pe Sainz.
După ce făcuse rocada cu Hamilton, la conducerea cursei, campionul en titre și-a recâștigat poziția de lider imediat după restart. Evident mai lent, Lewis s-a văzut depășit mai apoi și de către colegul de echipă, ba chiar și de către Leclerc!
Verstappen bifează o victorie scontată, cea cu numărul 30 din carieră, a zecea din acest sezon și a patra consecutivă, care îi netezește calea spre cel de-al doilea titlu suprem. Podiumul a fost completat de George Russell și Charles Leclerc, două clasări care salvează oarecum onoarea celor de la Mercedes și Ferrari, mai ales după ce s-au remarcat prin câteva momente și situații ridicole, pe parcursul acestei curse.
Clasamentul piloți: 1. Max Verstappen 310 p., 2. Charles Leclerc 201 p., 3. Sergio Perez 201 p.
Clasamentul constructori: 1. Red Bull 511 p., 2. Ferrari 376 p., 3. Mercedes 346 p.
Următoarea rundă este programată pe 11 septembrie, în Italia, la Monza.