Formula 1, Statele Unite: Verstappen - victorie record, Red Bull - campioană mondială!
24.10.2022
        
Distribuie acest articol!   

Încet dar sigur, Formula 1 se îndreaptă spre finalul sezonului 2022. Marele Circ a poposit în acest weekend la Austin, pentru Marele Premiu al Statelor Unite ale Americii.

După ce Verstappen a fost deja încoronat campion mondial, miza acestei curse a constituit-o doar stabilirea podiumului de la finalul sezonului, precum și titlul al constructori, unde Red Bull Racing era marele favorit.

Apropo de Red Bull, cursa din SUA a fost una îndoliată pentru această echipă. Miliardarul austriac Dietrich Mateschitz, fondatorul Red Bull, a încetat din viaţă la vârsta de 78 de ani, a anunţat sâmbătă, într-un comunicat, compania producătoare de băuturi energizante.

Potrivit presei, acesta ar fi murit de cancer. Mateschitz fusese desemnat recent, de revista Forbes, drept cel mai bogat austriac, cu o avere estimată la 27,4 miliarde de euro.

Cei mai rapizi în calificările de sâmbătă, de pe Circuit of The Americas, au fost piloții Ferrari. Carlos Sainz a pornit în cursă de pe prima poziţie a grilei, în timp ce coechipierul său Charles Leclerc, deși a avut al doilea timp, a fost penalizat pentru o schimbare de motor dincolo de cota autorizată, luând startul de pe locul 12 pe grilă.

Astfel, pe prima linie a grilei, lângă Sainz, a fost Max Verstappen (Red Bull), iar piloții Mercedes, Lewis Hamilton și George Russell, au ocupat a doua linie, după ce Sergio Perez (Red Bull) a fost și el penalizat.

Max Verstappen a avut o evoluție magistrală în Texas și le-a adus celor de la Red Bull vctoria necesară pentru a intra în posesia titlului la constructori. Este prima coroană cu lauri pentru Red Bull, în era hibrid.

Cu această a 13-a victorie din actualul sezon, Verstappen a egalat recordul deținut de Michael Schumacher și Sebastian Vettel la numărul de curse câștigate într-un sezon. Pe podiumul de la Austin, el a fost urmat de Lewis Hamilton (Mercedes) și Charles Leclerc (Ferrari). Clasat al patrulea, celălalt pilot Red Bull, Sergio Perez, a adus și el puncte prețioase pentru echipă.

Clasamente la zi
Piloți:  1. Max Verstappen 391 p., 2. Charles Leclerc 267 p., 3. Sergio Perez 265 p.
Constructori: 1. Red Bull 656 p., 2. Ferrari 469 p., 3. Mercedes 416 p.

Sezonul 2022 mai are de disputat doar trei curse: Mexic (30 octombrie), Brazilia (13 noiembrie) și Emiratele Arabe Unite (20 noiembrie).

Distribuie acest articol!