WRC, Monte Carlo: Dublă Toyota, cu Sébastien Ogier la a noua victorie
24.01.2023
        
Distribuie acest articol!   

Ediția 2023 a Campionatului Mondial de Raliuri (WRC) a demarat, conform tradiției, cu Raliul Monte-Carlo, disputat la finele săptămânii trecute. Sébastien Ogier a triumfat pentru a noua oară în această competiție de legendă. Un adevărat record!

Francezul s-a impus în fața coechipierului său Kalle Rovanperä, cei doi reușind o dublă cu care Toyota a pășit cu dreptul în noua stagiune.

Vremea în cea mai mare parte uscată a făcut ca ediția de anul acesta să fie mai mult un test de performanță totală. Ogier a stabilit ritmul chiar de la început, cu cinci victorii consecutive pe speciale.

De altfel Sebastien Ogier a dominat cursa de la un capăt la altul, câştigând jumătate din cele 18 probe speciale.

Este o performanță remarcabilă pentru francez, care va face doar un program parțial în WRC 2023. Deși semi-retras din Mondial, optuplul campion mondial a demonstrat astfel, dacă mai era nevoie, de ce este considerat de numeroși fani drept ”stăpânul categoriei”.

Toyota GR Yaris Rally1 Hybrid a fost cea mai rapidă în primele 11 probe ale sezonului, pentru ca mai apoi Ogier să se concentreze pe gestionarea avansului. El a avut un avantaj de 16 secunde față de Rovanperä în ultima zi, când a continuat să câștige a opta și a noua specială și a terminat cu un avans de 18,8 secunde.

Cea de-a 56-a victorie a lui Ogier în WRC este și prima pentru copilotul său Vincent Landais, la al doilea eveniment în care cei doi formează un echipaj. Este, de asemenea, a cincea victorie Toyota la Monte Carlo, cu al cincilea model diferit de mașină. GR Yaris Rally1 Hybrid a avut o prestație impresionantă, ratând doar două din cele 18 probe speciale din acest weekend.

Cel de-al treilea pilot Toyota, Elfyn Evans, a avut un ritm la fel de bun ca și colegii săi pe tot parcursul weekendului și a fost al doilea după Ogier, înainte de a pierde în jur de 40 de secunde cu o anvelopă deteriorată în a cincea specială, vineri dimineață. În final a terminat al patrulea, ultimul loc pe podium fiind ocupat de belgianul Thierry Neuville (Hyundai).

2023 Rallye Monte-Carlo, clasament final
1 Sébastien Ogier/Vincent Landais (Toyota) 3h12h02m.0s
2 Kalle Rovanperä/Jonne Halttunen (Toyota) +18.8s
3 Thierry Neuville/Martijn Wydaeghe (Hyundai) +44,6 s
4 Elfyn Evans/Scott Martin (Toyota) +1m12.4s
5 Ott Tänak/Martin Järveoja (Ford) +2m34.9s
6 Takamoto Katsuta/Aaron Johnston (Toyota) +3m32.6s
7 Dani Sordo/Cándido Carrera (Hyundai) +3m47.5s
8 Esapekka Lappi/Janne Ferm (Hyundai) +3m51.3s
9 Nikolay Gryazin/Konstantin Aleksandrov (Škoda) +10m03.4s
10 Yohan Rossel/Arnaud Dunand (Citroën) +10m07.9s

Următoarea rundă din WRC este Raliul Suediei (9-12 februarie), singurul eveniment complet de iarnă al sezonului, care se dispută pe zăpadă și gheață.

Distribuie acest articol!