A doua rundă a sezonului din Campionatul Mondial de raliuri i-a revenit lui Ott Tänak (M-Sport Ford). Estonianul a fost urmat pe podium de doi piloți de la Hyundai, Craig Breen și Thierry Neuville.
Pentru Tänak, această victorie are o importanță aparte, deoarece îi permite să preia șefia în clasamentul piloților și pune capăt unei perioade de peste un an de ”secetă” în WRC pentru M-Sport și Ford.
Un rezultat cu atât mai spectaculos, cu cât este abia al doilea raliu al lui Tänak sub culorile M-Sport, unde a revenit după o primă colaborare derulată între 2011 și 2017. De atunci și până în prezent, el a concurat câteva sezoane pentru rivalii Toyota și Hyundai.
Se părea că etapa suedeză va fi adjudecată de Hyundai, care a jucat tactic cu Craig Breen (angajat într-un program parțial) și Thierry Neuville.
După ce a condus jumătate din raliu, irlandezul a fost întârziat în mod deliberat cu un minut înainte de Power Stage, pentru a primi o penalizare de zece secunde și a-l avantaja pe coechipierul său belgian.
Scopul era să îi confere belgianului, care are angajament pentru întregul sezon, mai multe puncte în clasamentul piloților. Însă planul a eșuat când Neuville a greșit pe ultima probă și a rămas în spatele lui Breen.
Team-ul Toyota Gazoo Racing continuă să fie lider în clasamentul constructorilor, cu 14 puncte în fața rivalei Hyundai, chiar dacă a ratat de puțin podiumul în Suedia. Kalle Rovanperä a terminat al patrulea, la doar 5,1 secunde în spatele poziției a treia, după ce a luptat din greu până în ultima probă. El rămâne pe locul al doilea în clasamentul piloților, la doar trei puncte în spatele liderului Ott Tänak (M-Sport Ford).
2023 Rally Sweden, clasament final
1. O. Tänak / M. Järveoja (Ford Puma Rally1 HYBRID) 2h25m54.5s
2. C. Breen / J. Fulton (Hyundai i20 N Rally1 HYBRID) +18.7s
3. T. Neuville / M. Wydaeghe (Hyundai i20 N Rally1 HYBRID) +20.0s
4. K. Rovanperä / J. Halttunen (Toyota GR YARIS Rally1 HYBRID) +25.1s
5. E. Evans /S. Martin (Toyota GR YARIS Rally1 HYBRID) +1m24.0s
6. P.L. Loubet / N. Gilsoul (Ford Puma Rally1 HYBRID) +5m59.0s
7. E. Lappi / J. Ferm (Hyundai i20 N Rally1 HYBRID) +7m42.4s
8. O. Solberg / E. Edmondson (Škoda Fabia RS Rally2) +7m48.1s
9. O.C. Veiby / T. Eriksen (Volkswagen Polo GTI R5) +8m30.4s
10. S. Pajari / E. Mälkönen (Škoda Fabia RS Rally2) +9m03.2s
Clasament piloți (după runda 2 din 13):
1. O Tänak 41 p.
2. K Rovanperä 38 p.
3. T Neuville 32 p.
WRC 2023 continuă luna viitoare, cu Guanajuato Rally México, în perioada 16-19 martie.