Formula 1, Bahrain: Red Bull și Verstappen și-au confirmat statutul, iar Aston Martin este surpriza
05.03.2023
        
Distribuie acest articol!   

O nouă ediție a Campionatului Mondial de Formula 1 a debutat în acest weekend, în Bahrain. Cu 23 de curse în calendar, sezonul 2023 va fi unul foarte animat.

Red Bull și Max Verstappen trebuie să își apere titlurile supreme cucerite anul trecut, iar după cum au stat lucrurile în aceste zile, nu au motive de îngrijorare.

Verstappen s-a impus în calificări, obținând pole position, prima linie de pe grila de start fiind completată de celălalt pilot de la Red Bull, Sergio Perez. Principalii rivali au fost și de această dată cei de la Ferrari, care au obținut următoarele locuri pe grilă, cu Leclerc pe poziția a treia.

Surpriza calificărilor au furnizat-o cei de la Aston Martin, cu veteranul Fernando Alonso pe cinci și Lance Stroll pe opt. Între ei au fost cei de la Mercedes, cu Russell pe șase.

Avantajul celor de la Red Bull a fost evident în cursă. Verstappen a reușit să își securizeze rapid prima poziție, în timp ce Leclerc a trebuit să se mulțumească pe poziția a treia, cu toate că reușise să treacă de Perez, la start.

Dim păcate pentru monegasc, motorul l-a trădat când mai rămăsese de parcurs doar ultimul sfert din cursă si se părea că a treia treaptă a podiumului va fi a lui. Iar pentru ca dezastrul să fie complet pentru Ferrari, la rândul său Sainz a fost depășit de Alonso.

Red Bull a reușit o dublă fără emoții în Bahrain, în timp ce replica Ferrari și Mercedes a fost surprinzător de modestă. Iar marea surpriză a acestui început de sezon este Aston Martin, care s-a luptat de la egal la egal cu Mercedes. Alonso și Hamilton au oferit dueluri pe pistă ca în vremurile lor bune, iar la final ibericul a urcat pe podium, alături de cei de la Red Bull.

Și astfel, în timp ce Max Verstappen și-a trecut în palmares victoria cu numărul 36 în Marele Circ, veteranul Fernando Alonso, la cei 41 de ani ai săi, a reușit al 99-lea podium din carieră.

Următoarea cursă este programată pe 19 martie, în Arabia Saudită, la Jeddah.

Distribuie acest articol!