Volkswagen ID.7. Nu-i spuneți Passat electric!
18.04.2023
        
Distribuie acest articol!   

Primul sedan electric de la Volkswagen este la un pas de intrarea în producție. Acest concept, ultimul înainte de versiunea de serie, este mai apropiat ca dimensiuni de Tesla Model S decât de Model 3.

Marele argument al limuzinei electrice Volkswagen ID.7 este autonomia de până la 700 km, care însă nu va fi disponibilă la versiunea de bază, al cărei preț de plecare va fi de circa 50.000 de euro.

Lansat în 1973 și disponibil de-a lungul timpului în opt generații, sedanul Volkswagen Passat a devenit o adevărată instituție a pieței auto europene. Acum se pregătește de retragere, astfel că în curând va mai fi disponibil echipat cu motor termic doar în versiunea finală, ca break, înainte de dispariția totală.

Totuși, Volkswagen nu renunță la sedanuri. Categoria intrase într-un declin accentual în ultimul deceniu, pe fondul cererii în creștere pentru SUV-uri, iar acum dă unele semne de revenire, în principal datorită modelelor electrice. Și asta pentru că aerodinamica lor este mult mai eficientă și contribuie la îmbunătățirea autonomiei. Apropo, ID.7 revendică un Cx de 0,23, o valoare foarte bună.

Deși înlocuiește clasicul Passat, noul ID.7 este diferit nu doar ca tehnologie de propulsie, ci și ca prezență în sine. Un lucru benefic pentru un model lansat în premieră și care are mare nevoie de propria identitate, din toate punctele de vedere.

Din anumite unghiuri, Volkswagen ID.7 are un look apropiat de cel al unui crossover. Comparativ cu precedentul concept, ID.Aero, prezentat în 2022, designul s-a mai temperat. Proporțiile sunt departe de cele ale unui Passat. Mașina surprinde prin volumele și proporțiile neobișnuite, cu capota foarte scurtă și bombată, habitaclul extins la maxim și spatele drept și înalt.

Interiorul este, în schimb, mai puțin surprinzător, cu bordul apropiat de ce știm de la celelalte modele ID și un ecran central mai mare ca niciodată (15 inchi), foarte apropiat ca dimensiune de cele de la Tesla. Volkswagen vorbește despre o calitate „premium” la materiale și o interfață digitală mai eficientă decât cea a modelelor electrice lansate până acum.

Lista dotărilor este deosebit de interesantă, cu head-up display în standard, aer condiționat cu duze controlate electric și management optimizat al reglării temperaturii, păstrarea benzii de rulare chiar și fără marcaje, scaune cu masaj în spatar și în șezut și optional sistem audio Harman Kardon de 700 W cu 14 difuzoare.

Scaunele din spate sunt demne de o limuzină, cu spațiu generos pentru cap și picioare, dar cu omniprezenta problemă a modelelor electrce – planșeul înalt. Protbagajul este spațios, oferind 532 de litri, un volum totuși inferior celui de la Passat, care avea 586 de litri.

Platforma tehnică este binecunoscuta MEB, la fel ca la Volkswagen ID.3, ID.4, ID.5, ID.Buzz, Skoda Enyaq, Audi Q4 e-tron sau Cupra Born. Inaugurează un motor electric nou, proiectat intern și instalat pe puntea spate, care dezvoltă 286 CP și 550 Nm.

Acumulatorul versiunii ID.7 Pro, cu o capacitate de 77 kWh, asigură o autonomie de până la 615 km. În cazul ID.7 Pro S, acumulatorul de 86 kWh duce autonomia până la 700 km. Încărcarea rapidă pentru ID.7 Pro S poate ajunge până la 200 kW, curent continuu (comparativ cu 170 kW, pentru ID.7 Pro).

În Germania, versiunea Pro cu acumulator de 77 kWh va costa în jur de 58.000 de euro cu un nivel ridicat de echipare, ceea ce înseamnă că Pro S cu acumulator de 86 kWh va trece de 60.000 de euro. O versiune ID.7 Pro mai modest echipată va fi lansată ulterior, la un preț care va coborî spre 50.000 de euro.

Lansarea pe piață este anunțată pentru anul viitor, iar principalii rivali vor fi Tesla Model 3 și Hyundai Ioniq 6. Volkswagen ID.7 va fi comercializat în principal pe piețele din Europa, China și Statele Unite.


CITEȘTE ȘI:
Clasicul Volkswagen Passat a ajuns la final de carieră
Volkswagen se pregătește să renunțe la motoarele termice

Distribuie acest articol!