Ferrari marchează în plan comercial uimitoarea victorie de anul acesta, de la Le Mans, cu o surpriză pe măsură. Scuderia va oferi unora dintre clienții săi șansa de a cumpăra o replică specială a prototipului cu care s-a impus vara aceasta, în celebra cursă de 24 de ore.
Excepționala bijuterie tehnică se numește Ferrari 499P Modificata și este o replică a modelului victorios, cu performanțe chiar îmbunătățite!
După cum bine se știe, pe 11 iunie 2023, Ferrari a câștigat cursa de 24 de ore de la Le Mans, la aproape 60 de ani de la ultima sa victorie. Un succes de-a dreptul surprinzător, având în vedere ”seceta” ce a urmat după triumful din 1965, repurtat de 275 LM.
Pentru a celebra această reușită, producătorul italian le oferă câtorva privilegiați oportunitatea de a achiziționa o copie a victoriosului 499P. Este vorba de o versiune „client”, denumită 499P Modificata.
Într-adevăr, vor exista mai multe modificări în comparație cu modelul victorios din Franța. Însă îmbunătățirile fac mașina chiar și mai eficientă, deoarece nu mai trebuie să țină cont neapărat de reglementările tehnice ale categoriei de anduranță în care a fost înscrisă mașina de curse.
Principala diferență este la puterea maximă: 870 CP, față de „doar” 680 CP la mașina oficială. O putere care este obținută prin apăsarea butonului „Push-to-Pass”, care oferă 163 CP suplimentari, timp de câteva secunde, pentru a facilita depășirile.
Pe de altă parte, motorul electric de 272 CP poate oferi suport agregatului V6 chiar și la cele mai mici viteze, în timp ce în cursă propulsia hibridă nu putea intra în funcțiune decât la peste 190 km/h.
Producția acestei bijuterii magnifice va fi limitată la doar câteva zeci de exemplare, deci cumpărătorii vor fi selectați de Ferrari. Nu este prima oară când se întâmplă așa, deci este ceva firesc la Ferrari!
Prețul cerut este de 5,1 milioane de euro, fără taxe. Cele 90 de exemplare vor fi livrate începând din 2024, în cadrul programului „Sport Prototipi Clienti”.
În cadrul acestui program, proprietarii își vor putea utiliza mașinile pe circuite din întreaga lume, beneficiind de întreținere și suport oferite de inginerii Ferrari, pe bază de rezervare, câteva zile pe an. Constructorul oferă tot suportul tehnic și logistic pentru aceste experiențe pe circuit, timp de doi ani.