Mașina Anului 2024 în Europa. În premieră, un model chinez, printre finaliste
28.11.2023
        
Distribuie acest articol!   

Søren W. Rasmussen, președintele juriului Mașina Anului, a dezvăluit lista modelelor finaliste, dintre care va fi ales succesorul lui Jeep Avenger, câștigătorul ediției 2023 al prestigiosului trofeu european Mașina Anului.

Reamintim, cele șapte finaliste au fost alese dintr-o listă inițială cu 22 de modele nominalizate.

Competiția Mașina Anului (COTY) s-a lansat în 1964, iar jurizarea este realizată de 59 de jurnalişti auto europeni. Pentru a intra în acest concurs, un model trebuie să îndeplinească câteva criterii – să fie disponibil spre vânzare în ultimele 12 luni, să fie prezent pe cel puțin cinci piețe europene și să fie vândut în cel puțin 5.000 de exemplare.

Anul acesta avem parte de o premieră spectaculoasă, o adevărată surpriză în istoria celebrei competiții: pentru prima dată, un producător chinez are un model printre finaliste.

Sedanul electric BYD Seal scrie așadar istorie într-o competiție dedicată pieței europene și într-o finală în care producătorii europeni sunt reprezentați de doi constructori francezi (Peugeot și Renault), unul german (BMW) și unul suedez (Volvo).

Câștigătoarea va fi anunțată în primăvara anului viitor, cu ocazia aniversării a 100 de ani a Salonului Auto de la Geneva. Până atunci, iată lista celor șapte modele finaliste ale ediției 2024.

BMW Seria 5 / i5
BYD Seal
Kia EV9
Peugeot E-3008 / 3008
Renault Scenic
Toyota C-HR
Volvo EX30

Distribuie acest articol!