Bugatti Chiron Super Sport 57 One of One. Încă un unicat, inspirat de legendarul Type 57
12.12.2023
        
Distribuie acest articol!   

Parte a programului „Sur Mesure” de la Bugatti, acest Chiron Super Sport încorporează elemente de stil inspirate de Type 57 SC Atlantic. Legendarul coupe de lux care a fost produs în anii 1930, în doar patru exemplare, este considerat și în prezent unul dintre cele mai frumoase automobile.

Bugatti spune despre unicatul Chiron Super Sport că este, la fel ca Type 57 SC Atlantic, un simbol al timpului său, chiar dacă cele două modele sunt despărțite de aproape un secol.

Noul Chiron Super Sport 57 One of One este o piesă unică, creată de Departamentul Custom. Foarte probabil, în curând va fi o viitoare regină la un ”Concours d’Elégance” de top.

Este inspirat de exemplarul Type 57 SC Atlantic aflat în colecția Mullin Automotive Museum din Oxnard, California. Schema de culori argintiu-albastru a fost preluată de la respectivul coupe clasic, iar o serie de detalii aduc, la rândul lor, un omagiu legendarului Atlantic.

Chiron Super Sport are roți cu cinci spițe, cu accente cromate și albastre. Secțiunea inferioară a aripii spate prezintă o silueta de Atlantic desenată manual și completată de „57” și „One of One”.

Grila combină cerințele aerodinamice ale hypercar-ului francez cu un design rafinat, în stil neo-retro. Astfel, noua grilă cu linii verticale lustruite are o secțiune centrală mai largă.

Trecutul se contopește cu prezentul și la interior. Clientul a optat pentru pielea „Gaucho”, care o evocă pe cea de pe Type 57. Silueta acestuia apare și la interior, cusută manual în „Lightning Blue” pe panourile ușilor, iar consola centrală este personalizată cu inscripția „57 One of One”.

Sculptura lui Rembrandt Bugatti, celebrul elefantului dansator, mascota Bugatti, este evocată prin intermediul broderiilor de pe tetiere. De asemenea, semnăturile lui Rembrandt și Jean Bugatti (cel din urmă fiind „tatăl” Atlanticului) sunt reproduse pe interioarele ușilor.

Bugatti nu a făcut nicio referire la prețul acestui Chiron Super Sport, despre care se știe că a fost produs la comanda unui client american, colecționar al mărcii. Evident, sub capotă se află agregatul W16 de 8,0 litri și 1600 CP.

Distribuie acest articol!