Grație producției „Drive to Survive”, difuzată deja de câteva sezoane, pe Netflix, Formula 1 se bucură de o audiență nemaiîntâlnită la nivel global. Profitând de acest imens interes pentru F1, alte producții cinematografice centrate pe Marele Circ și eroii său sunt gata să cucerească lumea.
Una dintre cele mai așteptate este pelicula denumită (deocamdată) foarte simplu, „F1”. Va fi lansată în cinematografe abia anul viitor, cu Brad Pitt cap de afiș.
Iar dacă răbdarea vă este pusă la grea încercare până la premiera acestui film, între timp vă puteți bucura de un serial care urmează să intre pe platforma Netflix, de pe 29 noiembrie.
Este o miniserie despre legenda Formulei 1, regretatul Ayrton Senna. Difuzat zilele trecute, trailerul ne oferă o primă idee despre ceea ce ne așteaptă peste circa două luni.
Serialul va avea forma unui unui film biografic și, prin urmare, este de așteptat ca scenariul să nu se îndepărteze prea mult de realitate. Așadar, spectatorii vor putea să rememoreze ascensiunea pilotului genial care a devenit eroul unei întregi națiuni și nu numai, în anii 1980.
Trailerul oferă câteva scene din timpul Grand Prix-ului de la Interlagos, din 1991, precum și unele flash-back-uri cu începutul carierei lui Senna.
Și pentru că numele Senna a fost mereu asociat cu McLaren, ceva ne face să credem că nu este deloc întâmplător faptul că acest constructor și-a anunțat prezentarea viitorului hypercar, descendent direct al spectaculoaselor P1 și F1, pe 6 octombrie!
Pentru a primi în timp real știri, analize și informații din domeniul auto, urmărește 24auto.ro pe WhatsApp Channels!