O posibilă listă a celor mai interesante papamobile
14.05.2025
        
Distribuie acest articol!   

Papamobilele, emblematicele vehicule ale Papei, au evoluat de-a lungul timpului, însă mereu au fost automobile deosebite, realizate după cerințele Vaticanului. Alegerea noului suveran pontif ne oferă ocazia să trecem în revistă câteva dintre cele mai interesante papamobile – de la limuzine Mercedes-Benz la modele populare și chiar camioane.

Indiferent de model sau an de fabricație, orice papamobil a fost conceput astfel încât Papa să poată fi văzut ușor de mulțime. După atentatul asupra Papei Ioan Paul al II-lea, din 1981, s-a pus accent pe securitate, astfel că pe lângă versiunile cu acoperiș deschis, pentru ocazii speciale, există și modele complet închise și blindate, pentru siguranță sporită.

Primul papamobil a fost produs de Mercedes-Benz, în 1930, un Nürburg 460 Pullman, care a fost utilizat de Papa Pius al XI-lea. De altfel, de-a lungul timpului constructorul german a rămas constant furnizor de papamobile pentru Vatican.

Iar papamobilul dn zilele noastre este de regulă asociat cu Mercedes-Benz Clasa G cu partea din spate transformată într-o cabină din sticlă. Primul astfel de papamobil a fost G 230 din 1981.

Automobilul era dotat cu un mic motor cu 4 cilindri și tracțiune integrală. Într-o a doua fază, a fost blindat, în urma atentatului împotriva Papei, din 1981.

Papa Ioan Paul al II-lea se afla la bordul unui Fiat 1107 Nuova Campagnola realizat în 1980, când a fost ținta unei tentative de asasinat, pe 13 mai 1981, la ora 17:17, în Piața Sfântul Petru din Roma. Mehmet Ali Agça, un cetățean turc în vârstă de 23 de ani, a încercat să îl asasineze pe pontif trăgând cu arma în timp ce Papa saluta mulțimea.

Iată de ce Fiat 1107 Nuova Campagnola a devenit cel mai faimos papamobil! Modelul a fost folosit și de Papa Benedict al XVI-lea, în timpul liturghiei inaugurale a pontificatului său, în 2005.

În timpul unei vizite în Franța, la Lyon, în 1986, Ioan Paul al II-lea a folosit un Renault Espace GTS special transformat de Matra pentru această ocazie, astfel încât două persoane să poată sta în picioare la bordul automobilului. Espace GTS era echipat cu un motor cu 4 cilindri, de 1995 cmc și 110 CP.

De asemenea, a fost echipat cu anvelope de joasă presiune, produse de Michelin, cu flancuri albe. Din martie 1987, acest automobil unicat este păstrat în muzeul auto Henri Malartre din Franța.

Se mai obișnuiește ca un producător local să ofere Papei un automobil pentru deplasarea în timpul vizitei în țara respectivă. Așa s-a întâmplat și în 2019, în timpul vizitei Papei Francisc în Japonia.

Ca dovadă că problema ecologică era una dintre preocupările Papei Francisc, Papa și-a făcut călătoria cu o mașină pe hidrogen – Toyota Mirai.

Radical transformat pentru această ocazie, papamobilul Mirai măsura 5,1 metri lungime și 2,7 metri înălțime și oferea o autonomie de până la 480 km.

Într-un clasament al celor mai neobișnuite Papamobile, cel mai probabil Star 660 M2 ar ocupa primul loc! În 1979, la prima vizită în Polonia, Papa Ioan Paul al II-lea a folosit acest model sovietic de camion militar, produs la o fabrică locală.

A vopsit în alb și auriu, culorile Vaticanului, special pentru această ocazie. Acoperișul era glisant, iar un scaun a fost ridicat special pentru Papă, în spatele acestuia fiind amenajate mai multe locuri pentru însoțitori.

Și totuși, Star 660 M2 nu este cel mai mare autovehicul folosit de Papă! În 1982, pentru o călătorie în Scoția, a fost amenajat un camion de 24 de tone, cu 6 roți!

Această listă ar fi incompletă dacă nu am aminti și de acel Duster pregătit special de Dacia, pentru vizita în România a Papei Francisc din 2019. Din escorta Papei, pe lângă cei din Garda Elvețiană Pontificală au făcut parte și ofițeri ai Serviciului de Protecţie şi Pază din România.

În fine, cel mai nou papamobil este un Mercedes-Benz G-Class complet electric, care a fost oferit Papei Francisc pe 4 decembrie 2024.

Distribuie acest articol!