Începând cu sezonul 2026-2027, mașinile de Formula E vor depăși 800 CP și vor beneficia de tracțiune integrală permanentă. Astfel, ar trebui să devină semnificativ mai rapide decât monoposturile de Formula 1 în accelerație, chiar dacă acestea din urmă își vor păstra, în mod logic, un avantaj major în viraje, datorită șasiului mult mai sofisticat și a anvelopelor slick.
Prin noua „Gen4”, care își va face debutul competitiv la sfârșitul anului viitor, Formula E se va apropia foarte mult ca performanțe de F1.
Lansată în 2014, încă de la începuturile sale, această competiție de monoposturi electrice a încercat să atragă un public cât mai numeros. Inițial a aliniat la start mașini cu performanțe modeste și specificații tehnice rigide, la fel ca o serie monomarcă „obișnuită”.
Cu toate acestea, a evoluat de-a lungul anilor, monoposturile trecând prin două reproiectări majore, pentru a deveni o serie din ce în ce mai puternică și performantă. Acum aceste mașini pot fi modificate de echipe, în anumite privințe.
Cu toate acestea, rămâne semnificativ mai puțin rapidă și mai puțin spectaculoasă în comparație cu Formula 1 și alte campionatele majore – WEC, F2 s.a. Dar cei care urmăresc îndeaproape fenomenul spun că viitoarea „Gen4” va fi, fără îndoială, un succes imens.
Organizatorii au dezvăluit recent monopostul „Gen4”, care va înlocui mașinile actuale începând cu sezonul 2026-2027 (de la sfârșitul anului viitor). Din punct de vedere tehnic, reprezintă un salt semnificativ înainte față de mașina actuală: nu numai că puterea sa maximă crește la 600 kW (815 CP în loc de 469 CP, la Gen3) pentru calificări și 450 kW (611 CP în loc de 402 CP) pentru cursă, dar va dispune și de un sistem unic de tracțiune integrală, în loc de tracțiunea spate a modelelor anterioare – o premieră pentru acest tip de monopost.
Se promite o accelerație fulminantă, de la 0 la 100 km/h în 1,8 secunde, datorită tracțiunii sporite, chiar dacă se vor păstra anvelopele canelate (acum furnizate de Bridgestone, în locul lui Michelin), care oricum sunt mai puțin eficiente decât anvelopele slick de Formula 1. Organizatorul anunță, de asemenea, o viteză maximă de peste 338 km/h, ceea ce este, de asemenea, o performanță demn de remarcat.
Noua mașină va avea tracțiune integrală, baterii de 55 kWh și va cântări puțin peste o tonă, comparativ cu cele 800 kg ale unei mașini de Formula 1. Însă aceasta din urmă ar trebui să păstreze un avantaj semnificativ în ceea ce privește eficiența aerodinamică, chiar dacă „Gen4” se îmbunătățește și în această privință, cu două configurații diferite (una cu forță de apăsare redusă, cealaltă cu mai multă forță de apăsare). Capacitatea de regenerare a energiei va ajunge, de asemenea, la 700 kW, de la 600 kW în prezent.
Rămâne de văzut cum se va traduce această fișă tehnică impresionantă în lumea reală. Va fi Formula E „Gen4” comparabilă cu monoposturile de Formula 2? Va deveni Formula E mai atractivă pentru publicul larg? Primele indicii le vom avea la sfârșitul anului viitor, cu ocazia primelor teste.



















