În 1988, Peugeot a dezvăluit conceptul Oxia, un supercar 100% francez gândit ca un rival al legendarului Ferrari F40. În spatele acestui prototip se afla un pariu tehnologic și de imagine pe care puțini producători generaliști ar fi îndrăznit să și-l asume.

La sfârșitul anilor 1980, în timp ce Ferrari F40 captiva entuziaștii din întreaga lume, în Franța se pregătea o surpriză. După ce a scăpat la limită de turbulențele financiare de la începutul acelei decade, Peugeot nu se mai mulțumea să vândă pur și simplu modele comune, precum 205 sau 405, și dorea să demonstreze că poate concura și la cel mai înalt nivel tehnologic.

În acest climat de renaștere s-a născut Oxia, un prototip radical, conceput mai degrabă ca o demonstrație de forță decât ca o simplă fantezie de showroom. Era supercarurilor se apropia, iar Peugeot a decis să înfrunte F40 și alți monștri sacri italieni cu o mașină „made in France”, care avea să îi lase pe mulți fără cuvinte.

Oxia a prins contur la centrul de cercetare La Garenne, într-un proces care a mers mult mai departe de versiunea de prezentare, încremenită pe un podium de salon auto. Peugeot și-a dorit un prototip complet funcțional, capabil să ofere soluții concrete în aerodinamică, materiale, transmisie și performanță. Numele în sine a dat tonul: Oxia se referă la Oxia Palus, o regiune de pe Marte, o modalitate de a anunța o mașină parcă venită din spațiu.

După Quasar și Proxima, două concepte extrem de futuriste, Oxia viza o abordare mai realistă, aproape gata de producție. Caroseria din carbon-kevlar a fost proiectată intern, sub conducerea lui Gérard Welter, șeful departamentului de design Peugeot. Mai multe surse atribuie designul interior lui Paul Bracq, un alt nume important în designul auto. Rezultatul: o supermașină spectaculoasă, dar instantaneu recognoscibilă ca Peugeot, cu trimiteri clare la 405 în ceea ce privește desenul farurilor, forma generală sau grila radiatorului.

Vizual, Oxia impresionează prin silueta sa ultra-joasă și atletică, cu 4,61 metri lungime și doar 1,13 metri înălțime. Șasiul din aliaj de aluminiu afișează ambiții rar întâlnite la un producător mainstream. Amplasat în poziție centrală-spate se află motorul PRV V6 de 2,8 litri, aparent „motorul universal” al noului 605, dar transformat aici de un turbocompresor dublu pentru a dezvolta 680 CP și un cuplu de 726 Nm.

Comparația cu Ferrari F40 surprinde perfect provocarea pe care Peugeot și-a propus-o. F40, reperul absolut al timpului său, se mândrește cu un motor V8 twin-turbo de 2,9 litri care produce 478 CP și imprimă o viteză maximă de aproximativ 324 km/h. Oxia, pe de altă parte, se bazează pe o cutie de viteze manuală cu 6 trepte, ambreiaj cu două discuri, tracțiune integrală, diferențiale cu alunecare limitată, suspensie cu braț dublu și frâne ventilate pe toate cele patru roți.

Oficial, Peugeot a anunțat o viteză maximă de 300 km/h, o cifră impresionantă pentru o mașină franceză de la sfârșitul anilor 1980. Însă legenda modelului Oxia se datorează și testelor efectuate la viteze foarte mari. Mai multe relatări menționează o viteză maximă măsurată de până la 350 km/h, pe circuitul Nardò, cu un pilot de teste Michelin la volan.

Prezentat la Salonul Auto de la Paris, Oxia a făcut senzație și s-a impus ca cel mai spectaculos prototip de la acel eveniment. În ciuda atenției de care s-a bucurat, Peugeot a decis în cele din urmă să nu dezvolte industrial ulterior acest supercar francez.

Au fost produse doar două exemplare, unul fiind păstrat la Muzeul Peugeot, în timp ce celălalt a fost vândut în SUA, la o licitație organizată în 2009, de Artcurial, pentru aproximativ 141.500 de euro. Oxia a rămas în istorie drept supercarul „pe hârtie” cu care leul francez a îndrăznit la un moment dat, în 1988, să provoace căluțul carbrat din Maranello.