Dacia a deschis comenzile pentru noul Duster. Prețul de plecare este de 14.100 euro
20.08.2021
        
Distribuie acest articol!   

Dacia a anunțat că noul Duster facelift poate fi comandat în rețeaua sa de agenți autorizați din întreaga țară.

Prețurile variază între 14.100 euro (TVA inclus) pentru versiunea Essential TCe 90 și 21.350 euro (TVA inclus) pentru versiunea Prestige 4×4 TCe 150. 

Noul Duster este disponibil cu cinci motorizări diferite, din care trei pe benzină (TCe cu puteri de 90 CP, 130 CP și 150 CP), una cu alimentare mixtă benzină-GPL (ECO-G de 100 CP) și una diesel (Blue dCi 115 CP). Gama este structurată în trei versiuni de echipare: Essential, Comfort și Prestige, oferind astfel un răspuns adecvat așteptărilor unei categorii largi de clienți. 

Versiunea de intrare în gamă, Essential, este disponibilă exclusiv cu motorul pe benzină TCe 90, în configurație 4×2, la prețul de 14.100 euro (TVA inclus).

Prețurile celorlalte versiuni variază între 15.750 euro (TVA inclus) pentru Comfort 4×2 echipat cu motorul ECO-G 100 și 21.350 euro (TVA inclus) pentru Prestige 4×4 echipat cu motorul TCe 150.

Clienții care preferă transmisia automată pot opta pentru versiunile Comfort TCe 150 EDC (la prețul de 19.200 euro, TVA inclus) sau Prestige TCe 150 EDC (la prețul de 20.900 euro, TVA inclus), ambele în configurație 4×2.

Primele livrări sunt programate în cursul lunii septembrie.

Sursa: comunicat de presă Dacia

Distribuie acest articol!