Formula 1, in dificultate, dupa retragerea lui Honda
08.12.2008
        
Distribuie acest articol!   

Retragerea team-ului Honda ar putea produce un efect de domino asupra altor constructori de automobile angajati in Formula 1, daca nu se vor face reduceri drastice de costuri, a declarat presedintele Federatiei Internationale de Automobilism (FIA), Max Mosley. Afectata de criza financiara mondiala, care a provocat o scadere a vanzarilor si profitului, Honda si-a anuntat retragerea din F1 si a scos echipa la vanzare.

In aceasta situatie, Mosley este constient ca dificultatile din industria auto ar putea afecta dramatic Marele Circ, unde 6 din cele 10 echipe sunt sustinute de mari constructori de automobile. De asemenea, daca numarul monoposturilor inscrise in competitie scade sub 20, situatia in Formula 1 se complica. Competitia este una dintre cele mai costisitoare din lume sportului cu motor. Honda, de pilda, avea un buget anual de 275 milioane de euro, cheltuielile cu Formula 1 ridicandu-se in ultimii 5 ani la 1,18 miliarde de euro. Ceilalti constructori – Toyota, BMW, Mercedes, Renault si Fiat (Ferrari) – cheltuiesc, la randul lor, anual, peste 175 milioane de euro in F1.

FIA incearca sa reduca cheltuielile prin impunerea unui furnizor unic pentru ansamblul motor – transmisie, incepand din 2010. In acest sens, a demarat negocieri cu producatori precum Cosworth, Xtrac sau Ricardo Transmissions. Solutia gasita de FIA nu este, insa, pe placul echipelor, cei de la Ferrari amenintand chiar cu retragerea din Formula 1, daca noile prevederi ale regulamentului vor fi puse in aplicare.

Distribuie acest articol!