În timp ce Audi tocmai a confirmat oficial reactivarea modelului A2, un alt nume ar putea renaște în viitor. Eliminat din gamă în urmă cu câteva luni, mezinul A1 ar putea reveni într-o nouă versiune, electrică.
Gama de modele electrice se va extinde în curând la Audi. Constructorul german lucrează la dezvoltarea acesteia, iar viitorul A2 e-tron, confirmat zilele trecute, va fi primul venit din această serie și ar putea fi urmat de un alt model din zona de intrare în gamă.
Audi a oprit recent producția modelelor A1 și Q2. Conform strategiei inițiale, atât modelul de oraș, cât și SUV-ul urban ar fi trebuit să fie înlocuite de viitorul A2 e-tron, mutare confirmată oficial, de altfel, în această perioadă. Dar s-ar putea ca producătorul să își reconsidere planurile, iar A1 să revină cu o nouă generație.
Ca mulți alți producători, și Audi a realizat, fără îndoială, cât de important este să poată oferi cel puțin un model electric accesibil în gama sa. Iar noul A2 e-tron va îndeplini acest rol.
Deși se așteaptă să coste mai mult decât Volkswagen ID.3, va fi poziționat la nivelul de intrare al modelelor Audi electrice. Dar cum mărcile din cadrul Grupului Volkswagen se pregătesc să ofere în curând modele și mai accesibile, de oraș, acestea ar putea servi drept bază tehnică pentru un viitor Audi A1 e-tron, care ar putea juca rolul unui un frate mai mic pentru recent confirmatul A2 e-tron.
Printre modelele de oraș complet electrice care sunt pe cale își înceapă cariera în cadrul grupului german se numără Volkswagen ID. Polo și Cupra Raval. Acestea vor fi poziționate sub ID.3, respectiv Born și vor avea un preț de plecare de aproximativ 25.000 de euro. O poziționare care le promite o carieră de succes.
Audi nu a confirmat proiectul A1 e-tron, dar zvonuri din ce în ce mai persistente sugerează adăugarea unui al treilea model pe liniile de producție din Martorell, Spania, la fabrica responsabilă pentru fabricarea modelelor Volkswagen ID, Polo și Cupra Raval.
Acest ipotetic A1 e-tron ar putea sosi însă semnificativ mai târziu decât celelalte două modele de oraș. Dezvoltarea lui, cel mai probabil, nu a început încă. Chiar dacă platforma și componentele mecanice există deja, sosirea pe piață nu poate fi așteptată înainte de 2029. Dacă, într-adevăr, este în planurile celor de la Audi…



















