BMW a prezentat versiunea blindata a modelului X5, denumita Security Plus. Realizat in conformitate cu cerintele Clasei C de securitate, acesta este primul model blindat produs in serie mare, care rezista atacurilor cu arme de categoria celebrului Kalasnikov AK-47.
Spre deosebire de versiunea de X5 cunoscuta de toata lumea, Security Plus dispune de geamuri blindate, placi din otel si protectii speciale in zonele critice. In plus, masina este dotata cu un sistem de intercomunicare intre pasageri si cei din exterior si un sistem de blocare a geamurilor si usilor, in caz de agresiune. Dispune de camere video fata-spate si sisteme de avertizare optica si acustica.
Pentru a face fata greutatii suplimentare, BMW a pus la punct o noua suspensie si un sistem de franare ultraperformant. In caz de urgenta, masina poate rula circa 150 km cu o viteza de pana la 80 km/ora, fara presiune in roti.
BMW X5 Security Plus este propulsat de un motor V8 de 4,8 litri, 355 CP si 475 Nm. Acesta ii asigura o acceleratie de la 0 la 100 km/ora in 8,2 secunde si o viteza maxima limitata electronic la 180 km/ora.