Mult mai putin cunoscuta decat Mercedes, BMW sau Porsche, compania germana e-Wolf tine sa faca parte din lumea buna a constructorilor de modele sportive cu propulsie electrica. Cu partea frontala amintind de Ferrari Enzo, in timp ce spatele face trimitere la celebrul Reventon de la Lamorghini, noul supercar e2 de la e-Wolf este, in momentul de fata, unul dintre cele mai performante prototipuri cu propulsie electrica din lume. Poate atinge viteza maxima de 250 km/ora si are o autonomie de 300 km/ora.
Acesta este al doilea concept pus la punct de e-Wolf, dupa monopostul e1, si el cu propulsie electrica, insa ceva mai modest ca aspect. e2 cantareste doar 900 km si are tractiune integrala, fiind motorizat de patru grupuri electrice, amplasate la nivelul rotilor, ce furnizeaza 134 CP fiecare, cu un total de 536 CP si un cuplu la fel de ametitor: peste 1.000 Nm! Cei de la e-Wolf se lauda cu o tehnologie brevetata in privinta integrarii bateriilor in caroserie, fara a da insa detalii. Retine atentia si timpul de incarcare anuntat pentru baterii: doar 30 de minute!
Inaugurat de Tesla, segmentul sportivelor electrice, incepe, asadar, sa se aglomereze. La recentul Salon de la Frankfurt, doi mari constructori germani si-au dezvaluit intentia de a patrunde pe aceasta nisa: Mercedes a anuntat o viitoare versiune electrica a noului SLS AMG (cu 4 motoare), iar Audi a prezentat conceptul coupe e-tron. Va fi interesant de vazut cat loc va ramane pentru micii constructori, precum e-Wolf, care a anuntat ca va scoate la vanzare modelul e2 in 2011.