Cu peste 1.000 mp suprafata de expunere, acesta este cel mai mare Ferrari Store din lume si a fost inagurat zilele trecute, unde altundeva decat in Dubai. La festivitatea de deschidere, vedete au fost pilotii Scuderiei Ferrari, Kimi Raikkonen si Giancarlo Fisichella. In privinta bolizilor expusi, cel mai atractiv model a fost California.
Inaugurarea cu fast tipic oriental a fost urmata de o mare parada a automobilelor Ferrari, care s-a desfasurat pe traseul Dubai – Abu Dhabi, punctul terminus fiind noul circuit de Formula 1 Yas Marina. Circa 100 de exemplare istorice Ferrari au luat parte la aceasta parada, iar coloana a fost deschisa de cateva exemplare Ferrari California.
Filmul de mai jos a fost realizat la festivitatea de inaugurare a noului showroom Ferrari din Dubai.