Premiera: noul Volkswagen Touareg
11.02.2010
        
Distribuie acest articol!   

Marele SUV al germanilor a preluat noul ADN stilistic al marcii si are o alura mai supla, mai dinamica. A crescut in lungime cu 4,3 cm fata de vechea generatie (masoara 4,80 metri) si a pierdut in inaltime 2 cm. Mai important, este mai usor cu 208 kg!

La interior, confortul pasagerilor de pe bancheta spate s-a imbunatatit, gratie sezutului culisabil pe o plaja de 16 cm si spatarului reglabil in trei pozitii. Volumul portbagajului variaza intre 580 si 1.642 litri.

Una dintre surprizele noii generatii Touareg o constituie versiunea cu propulsie hibrida, care poate rula doar in modul electric pana la 50 km. Consumul mediu este de 8,2 litri / 100 km, iar puterea insumata a motorului electric si a celui V6 TSI este de 379 CP, cu o viteza maxima de 240 km/ora.

Alte motorizari disponibile pe noul Touareg sunt V6 FSI de 280 CP, un V6 TDI de 240 CP si un V8 TDI de 340 CP – toate, in combinatie cu o transmisie automata cu 8 trepte, sunt cu 20% mai economice decat la vechea generatie.

Toate variantele constructive au in dotarea standard tractiunea integrala 4Motion. Pentru motorizarea V6 TDI se poate comanda un "Terrain Tech Packet", care ii mareste considerabil abilitatile off-road.

Asadar, noul Toaureg este mai rafinat si mai seducator decat precedentul. Din aprilie, va fi deja disponibil la dealerii din Germania, aparitia pe celelalte piete urmand sa se faca progresiv, in cursul acestui an.

Distribuie acest articol!