Primul automobil premium din clasa compacta europeana, Audi A3, se va improspata peste doi ani, prin aparitia unei generatii noi. Modernizarea se va realiza prin preluarea unor elemente de design de la noul A1 si printr-o gama variata de caroserii – Sportback (in 2012), 3 usi (in 2013), Cabriolet si Sport Limousine (2014). Ultima versiune va fi o noutate absoluta pentru A3 – un coupe cu 4 usi.
A3 va avea de infruntat o concurenta puternica – pe langa rivalii traditionali, BMW Seria 1 si Mercedes Clasa A, competitorii noi din aceasta clasa sunt Alfa Romeo Giulietta, Lancia Delta, Volvo C30 si Lexus CT 200h.
Se pare ca viitorul A3 nu va avea motorizari hibride, dar, in schimb, va veni cu noutati remarcabile in privinta agreatelor clasice, diesel sau pe benzina. Astfel, intrarea in gama o va face un nou motor diesel de 1,2 litri, in 3 cilindri, de 105 CP. La polul opus se va afla un bloc in 5 cilindri, de 340 CP, preluat de la TT RS si care va echipa versiunea RS3.