Mazda Motor Corporation anunta noi informatii despre trenurile de rulare de generatie noua ale companiei, denumite SKYACTIV. Acestea includ motoare, transmisii, caroserii si platforme complet noi, care vor fi lansate incepand cu 2011 si vor facilita reduceri semnificative ale consumului de combustibil si ale emisiilor de CO2 pentru toate modelele Mazda. Acest proces se va concentra pe strategia de reducere a greutatii ca si valoare de baza a brandului, in paralel cu optimizarea tehnologiilor trenurilor de rulare conventionale. In cadrul unor etape viitoare vor fi introduse si tehnologii de crestere a eficientei cum sunt sistemul de frane regenerative si sistemele hibrid. Obiectivul Mazda este de a scadea consumul de combustibil la nivelul intregii game cu 30% pana in 2015, raportat la media din 2008.
Motorul SKYACTIV-G pe benzina, spre exemplu, va obtine un nivel al consumului de combustibil comparabil cu cel al sistemelor hibrid. Motorul cu injectie directa de inalta eficienta va avea un raport de compresie de 14.0:1, cea mai mare atinsa vreodata de un motor de serie pe benzina. Acesta permite motorului sa utilizeze cu 15% mai putin combustibil si contribuie la o crestere a cuplului cu 15%. Un cuplu mai ridicat la viteze mici si medii va insemna un raspuns mai bun cu mai putin combustibil consumat.
Noul motor SKYACTIV-D, pe motorina stabileste, la randul sau, un record in ceea ce priveste raportul de compresie, 14.0:1 fiind cel mai scazut inregistrat vreodata pentru un motor diesel. Acest lucru determina o scadere a consumului de combustibil cu 20% si totodata o ardere mai eficienta. Fara sa necesite tratarea costisitoare a emisiilor pentru a reduce nivelul de noxe, Mazda SKYACTIV-D va respecta normele Euro 6. O turbina in doua trepte asigura un raspuns fidel si liniar la orice viteza si creste nivelul cuplului furnizat la turatii reduse, dar si ridicate, pana la 5.200 de rotatii.
In parallel, Mazda a dezvoltat si noua cutie automata SKYACTIV-Drive, ca parte integranta a tehnologiei SKYACTIV, care combina avantajele unei transmisii automate conventionale cu transmisia continua variabila si a uneia cu dublu ambreiaj. Intervalul de blocare mult largit creste eficienta convertizorului de cuplu, imbunatateste eficienta transferului de cuplu si ofera o senzatie de condus similara cu cea a unei transmisii manuale. Noua SKYACTIV-Drive faciliteaza si un consum de combustibil redus cu pana la 7% comparativ cu transmisia automata utilizata in prezent.
Noua SKYACTIV-MT reprezinta o cutie de viteze manuala foarte usoara si compacta, ce prezinta un nivel redus al frecarii interne cu efect direct al scaderii consumului de combustibil. Dimensiunea compacta permite o arhitectura eficienta a autovehicului, in timp ce cursa scurta si senzatia de schimbare facila a vitezelor sunt preluate parca de la o masina sport.
In viziunea Mazda, reducerea greutatii autovehiculului reprezinta cheia scaderii consumului si a emisiilor de CO2. Un rol esential in acest proces il va avea noua structura de caroserie SKYACTIV-Body si platforma vehiculului SKYACTIV-Chassis. Noua structura este cu 8% mai usoara si cu 30% mai rigida. Aceasta confera un nivel ridicat de siguranta si o manevrabilitate ridicata a autovehiculului. Reducerea masei a fost realizata prin intermediul cresterii cantitatii de aliaje de otel de inalta duritate si prin optimizarea materialelor de imbinare. Sasiul SKYACTIV va dispune de o suspensie nou dezvoltata, cu 14% mai usoara decat cea curenta si care ofera o manevrabilitate precisa si un confort ridicat.