Volkswagen a profitat de Salonul de la Geneva pentru a scoate la rampa o interpretare moderna si compacta a emblematicului sau micorbuz din anii 50. Astfel, minivanul VW Bulli a fost una dintre cele mai neasteptate aparitii la editia 2011 a salonului. Evocand stilul flower pover, conceptul este o evolutie a studiului Microbus, prezentat de VW in 2001.
Lung de 3,99 m, lat de 1,75 m si inalt de 1,70 m, are un ampatament de 2,62 m si poate lua la bord sase oameni, pe doua randuri de scaune, cu cate trei locuri fiecare. Asadar, o arhitectura compacta, cu un interior modulabil, care poate fi transformat usor intr-unul de van pentru camping. Volumul pentru bagaje este de 370 litri si poate fi marit pana la 1.600 litri prin rabatarea scaunelor din spate.
Nota de modernism la interior este oferita de un iPad detasabil, amplasat pe consola centrala, cu rol de control, prin intermediul touchscreen-ului, a diferitelor functii (infotainment, telefon, navigatie, centru media). Tehnologia de ultima ora se regaseste la propulsie, care este electrica. Cu o singura incarcare, motorul de 85 kW dispune de o autonomie de pana la 300 km, gratie bateriilor litiu-ion. Iar incarcare necesita mai putin de o ora!
VW Bulli accelereaza 0-100 km/ora in 11,5 secunde si poate atinge viteza maxima de 140 km/ora. Este conceput in asa fel incat poate incorpora si un motor conventional, diesel sau pe benzina, cu cilindree intre 1,0 si 1,4 litri.
Volkswagen nu a facut deocamdata nicio precizare in legatura cu posibilitatea introducerii acestui concept in productia de serie, dar sunt semnale conform carora constructorul german ia in serios aceasta posibilitate. Ar fi al cincilea van din gama, alaturi de Caddy, Touran, Sharan si Caravelle. Si, avand in vedere istoria modelului, ar trebui sa fie cel mai popular!