Prin lansarea modelului Cruze hatchback, Chevrolet va intra in forta pe piata competitiva a segmentului de autovehicule compacte din Europa. Cruze hatchback va oferi clientilor stilul si versatilitatea unui autovehicul cu cinci usi, pastrand calitatile modelului premiat Cruze sedan.
Avand designul indraznet si expresiv al marcii Chevrolet, modelul Cruze hatchback imbina un habitaclu elegant si cel mai mare spatiu interior din segmentul sau cu o gama de motoare diesel sau pe benzina eficiente. Si in domeniul sigurantei, modelul Cruze hatchback ofera o valoare sporita, introducand echipamente complete de siguranta in dotarea standard pentru toate modelele.
Toate autovehiculele Cruze hatchback vor beneficia de imbunatatiri ale spatiului interior disponibile pentru modelele din anul 2012. Clientii vor putea alege intre trei niveluri de echipare diferite, LS, LT si LTZ.
Capacitatea de depozitare este de 413 litri cu scaunele ridicate si pasagerii din spate se bucura de un spatiu de 974 mm pentru zona capului. Rabatarea scaunelor in fata in raport 60:40 creste capacitatea de depozitare la 883 litri. Sunt disponibile diverse spatii de depozitare, de exemplu in torpedoul cu doua compartimente, consola centrala si buzunarele portierelor, precum si in buzunarele spatarelor, care pot fi folosite pentru depozitarea unei game largi de obiecte de uz zilnic, precum carti, CD-uri si laptopuri de dimensiuni mici.
Clientii pot alege intre trei tipuri de motoare, doua pe benzina si unul diesel. In plus, la inceputul anului 2012 va fi disponibil un nou motor diesel de 1,7 litri. Toate motoarele sunt unitati cu 4 cilindri, dotate cu doi arbori cu came in chiulasa, 16 supape si fie injectie multipunct, fie tehnologie common-rail in cazul modelelor diesel.
Ambele motoare pe benzina de 1,6 si 1,8 litri functioneaza pe baza defazarii continuu variabile a camelor. Fiind unul dintre cele mai puternice motoare din segmentul modelelor compacte, motorul turbodiesel de 2,0 litri este disponibil pentru noul Cruze hatchback si modelele Cruze sedan 2011 si se poate baza pe o presiune maxima la aprindere sporita in camera de combustie si pe sistemul de transmisie prin lant de distributie.
Structura modelului Cruze hatchback se aseamana foarte mult cu cea a variantei Cruze sedan, care a obtinut 5 stele la testele de siguranta NCAP. A fost integrata o gama de sisteme electronice in vederea prevenirii accidentelor. In situatii de urgenta, controlul electronic al stabilitatii (ECS), sistemul de control al tractiunii (TCS) si sistemul de franare anti-blocare (ABS) cu distributie electronica a fortei de franare (EBD) se vor activa pentru a-l ajuta pe sofer sa mentina autovehiculul pe carosabil si a-l asista in caz de franare brusca sau manevre de accelerare dificile.
Lansarea pe pietele europene va incepe in vara anului 2011.