Dupa ce a anuntat ca va pune capat parteneriatului cu Volkswagen, Suzuki s-a adresat justitiei, pentru a putea incheia conturile in aceasta afacere. Dialogul dintre cele doua parti este inghetat, iar initiativa celor de la Suzuki vizeaza recuperarea propriilor actiuni, printr-o procedura de arbitraj comercial international.
Gestul japonezilor vine dupa ce reprezentantii grupului german au refuzat in repetate randuri propunerile de a reglementa situatia pe cale amiabila. Presedintele Osamu Suzuki regreta ca s-a ajuns aici, insa adauga: „Atitudinea celor de la VW nu ne-a lasat loc pentru alta varianta”.
Cei de la Suzuki ii acuza pe germani ca nu si-au respectat angajamentele, prin care Suzuki ar fi trebuit sa aiba acces la tehnologii dezvoltate de Grupul Volkswagen. Concret, parteneriatul ar fi trebuit sa se materializeze prin transferul de tehnologii hibride de la VW catre Suzuki. In schimb, Volkswagen urma sa beneficieze de pozitia privilegiata detinuta de Suzuki pe piata din India. De cealalta parte, germanii ii arata cu degetul pe japonezi, acuzandu-i ca nu si-au respectat obligatiile in momentul in care au reinnoit contractul cu FIAT, pentru achizitionarea de motoare diesel de la italieni.
In 2009, Volkswagen a cumparat 19,9% din capitalul producatorului japonez. Acum, Suzuki solicita recuperarea respectivelor actiuni printr-o procedura de arbitraj care ar putea sa dureze pana la doi ani. Compania japoneza s-a adresat in acest sens Curtii Internationale de Arbitraj de pe langa Camera Internationala de Comert din Londra.