Schimbari in codul de design Audi
04.12.2011
        
Distribuie acest articol!   

Reprosurile au vizat la inceput modelele A4 si A6, despre care se spune ca ar avea prea multe detalii identice, si s-au confirmat cu aparitia noului A8: Audi pare sa fi desenat aceeasi masina, in diferite dimensiuni! Mai mult, in designul marcii a aparut, in ultimii ani, o oarecare monotonie sau prudenta.

Cei de la Ingolstadt se pare ca au fost foarte sensibili la aceste critici si au decis deja sa rezolve situatia, prin stabilitea unui set de reguli in ceea ce priveste aspectul fiecarei familii de modele. Seful de design, Stefan Sielaff (foto), a declarat ca, pe viitor, la Audi vor exista trei linii de design – una pentru turismele al caror indicativ incepe cu A, alta pentru SUV-urile cu Q (de la quattro) si o a treia pentru sportivele R -, clar diferentiate intre ele. Asa a aparut cel mai nou acronim din limbajul Audi – AQR.

Sielaff a adaugat ca deocamdata nu poate preciza cand anume va fi implementata si in ce va consta aceasta diferentiere la nivel de design. Pe de alta parte, in mod cert modificarile nu vor afecta imaginea premium, de varf de gama, pe care automobilele Audi si-au castigat-o de-a lungul timpului.

Distribuie acest articol!