Piata europeana - ce a fost in 2011, ce va fi in 2012
23.01.2012
        
Distribuie acest articol!   

Anul 2011 a fost unul dificil pentru constructorii francezi, in duelul lor traditional cu rivalii germani si nu numai. In timp ce Renault a pierdut pozitia a doua la nivel european, in favoarea lui Ford, Peugeot si Citroen nu au reusit nici macar impreuna sa aiba rezultate peste cele obtinute de marca Volkswagen, de una singura.

La nivel european (28 de tari, printre care 25 din cele 27 membre UE, fara Malta si Cipru, plus Elvetia, Norvegia si Islanda), volumele de vanzari la autoturisme au scazut in 2011 cu circa 200.000 de unitati (-1,4% comparativ cu anul precedent), la 13,573 milioane de unitati.

Interesanta si contradictorie a fost si evolutia pietelor nationale de top: in timp ce Germania a avut cresteri (+250.000 de unitati), majoritatea pietelor importante au avut scaderi: Franta -50.000, Marea Britanie -90.000, Italia -210.000 sau Spania -170.000.

Previziunile pentru 2012 sunt de crestere usoara (+1,6%), pe fondul opririi scaderilor din tari precum Italia, Spania sau Marea Britanie, mentinerea Germaniei pe aceeasi linie ca pana acum, plus relansarea Poloniei. Din pacate, in Franta, Portugalia si Olanda sunt asteptate scaderi si in 2012…

La nivel de marci, sustinuta de cresterea cu 8,8% din Germania, Volkswagen a avut un salt de 9% la nivel continental, in 2011. In schimb, Renault a retrogradat pe locul al treilea (7,7% cota de piata), in timp ce Ford a crescut cu 3% (7,9% cota de piata) si a trecut pe locul secund.  Scaderea Renault a fost cu 9%, ceea ce in volume de vanzari echivaleaza cu 100.000 de unitati.

Urmatoarele trei marci din top, Opel, Peugeot si Citroen, au avut un final de an 2011 dificil. Totusi, scaderea Opel in 2011 a fost de doar 1,8%, mult mai mica decat a marcilor PSA – Peugeot cu -9,4%, iar Citroen cu -8%.

Distribuie acest articol!