Formula 1 2012: Primele monoposturi, prezentate oficial
06.02.2012
        
Distribuie acest articol!   

Scuderia Ferrari a lansat noul monopost de Formula 1 pentru sezonul 2012. Prin numele masinii, F2012, se reia traditia denumirii monoposturilor Ferrari dupa anul de fabricatie.

Promitand o abordare si un design radical schimbate fata de anii trecuti, noul monopost F2012 este rezultatul unui efort sustinut al unei intregi echipe, conduse de noul director tehnic, Pat Fry.

Noul motor de pe F2012 este o evolutie a propulsorului de anul trecut, echipa tehnica intervenind cu solutii noi pentru a-i creste fiabilitatea si rezistenta la solicitari extreme. Din 2012, ciclul de viata al unui motor de Formula 1 este de trei curse (fata de doua, pana acum), ceea ce inseamna o intreaga munca de cercetare si de dezvoltare suplimentara.  

Specificatii tehnice: motor V8, 2398 cmc, sasiu fagure din fibre de carbon si materiale compozite, cutie de viteze semiautomata secventiala cu 7 trepte, controlata electronic cu sistem quick shift, frane Brembo cu discuri ventilate din carbon.  

Si McLaren si-a prezentat deja noul monopost, denumit MP4-27. De la prima vedere se poate remarca ca este  un model cu putine noutati, in comparatie cu predecesorul MP4-26, cu care, de altfel, seamana foarte mult. In fond, poate ca este firesc sa fie doar o evolutie, avand in vedere ca vechea masina s-a comportat foarte bine in a doua parte a sezonului.

Designul a suferit, totusi, unele modificari, impuse in primul rand de regulament. Imaginile de prezentare ne lasa sa banuim ca proiectul este inca in lucru, unele subansamble aerodinamice, in primul rand posteriorul, urmand sa fie finalizate in viitorul apropiat.

Distribuie acest articol!