Mazda a dezvoltat un nou material compozit
16.02.2012
        
Distribuie acest articol!   

Mazda Motor Corporation a dezvoltat in colaborare cu Japan Polypropylene Corporation, un material pe baza de rasina pentru componente, care are aceeasi rigiditate ca si reperele confectionate din materiale conventionale, dar o greutate semnificativ mai redusa. Prin folosirea acestui material inovator, piesele construite sunt mai subtiri, astfel utilizandu-se cu mult mai putine resurse in procesul de fabricatie. Daca noua rasina este utilizata atat la spoilerul frontal, cat si la cel posterior, se obtine o reducere a greutatii totale cu aproximativ 20%. In procesul de constructie, grosimea redusa duce si la scurtarea timpului de racire pentru etapa de injectie, iar prin folosirea tehnologiei asistate de computer (CAE) s-a optimizat si canitatea de material. In consecinta, timpul de turnare, anterior de 60 de secunde, a fost injumatatit, permitand si reducerea energiei consumate in procesul tehnologic.

Mazda are ca obiectiv introducerea celor mai usoare spoilere din clasa folosind rasina pentru noul SUV CX-5, ce va fi disponibil din aceasta primavara, precum si pentru modelele viitoare.

Greutatea spoilerului are un impact important asupra economiei de combustibil si a performantelor de condus. Totodata, spoilerele au functii multiple, necesitand atat un nivel ridicat de rigiditate, pentru a absorbi energia de impact, cat si proprietati de vopsire si modelare necesare pentru realizarea design-ului exterior.

Mazda a combinat doua componente cu proprietati diferite ce se regasesc in polipropilena si cauciuc si a reusit sa le distribuie intr-o structura compusa din doua straturi, in concordanta cu functiile necesare pentru suprafata si interiorul spoilerului. Rezultatul este o suprafata cu aderenta perfecta pentru vopsire la exterior si o zona cu rigiditate crescuta la interior.

Distribuie acest articol!