Noul Volvo V40 va fi prezentat oficial peste cateva zile, la Salonul de la Geneva, insa constructorul suedez a dat deja publicitatii detaliile tehnice ale noului model. Compacta premium scandinava intra pe o piata extrem de competitiva, principalii rivali fiind de provenienta germana – BMW Seria 1, Mercedes Clasa A si Audi A3 Sportback.
Noul Volvo V40 va fi disponibil incepand din luna mai, in 6 versiuni de motorizare, 3 diesel si 3 pe benzina. La capitolul benzina, pe langa versiunea turbo in 5 cilindri, de 255 CP, vor fi disponibile si doua noi agregate in 4 cilindri. Este vorba de propulsorul de 1,6 litri turbo de provenienta Ford – PSA, in declinari de 150 si 180 CP. Oferta diesel este formata dintr-un motor in 5 cilindri de 2,0 litri, cu 150 sau 177 CP, respectiv un motor in 4 cilindri, de 1,6 litri si 115 CP.
Indiferent de versiunea de motorizare, V40 va fi dotat cu sistem Start & Stop, recuperarea energiei la franare si tehnologie de detectare a riscului de coliziune la viteze mici (pana la 50 km/ora). Varainta de top (255 CP) accelereaza 0-100 km/ora in 6,5 secunde.
In planul securitatii, V40 continua sa fie un model avangardist, ultima inventie in acest sens fiind airbagul pentru pietoni, o premiera mondiala pentru un model de serie. Astfel, in cazul unui soc provocat de lovirea unui pieton, capota se deschide usor, permitand declansarea unui airbag, incepand de la baza parbrizului, pentru protectia pietonului.
Volvo preconizeaza o productie anuala de 90.000 unitati pentru noul V40, 85% din acest volum avand ca destinatie Europa. Volvo nu a dat deocamdata niciun detaliu referitor la preturi, insa se stie ca startul va fi undeva la 25.000 de euro.