Noul Audi RS6 Avant
07.12.2012
        
Distribuie acest articol!   

Amatorii de break-uri sportive sunt, cu siguranta, in extaz: Audi a prezentat noua versiune RS6 Avant. Este unul dintre cele mai performante modele combi din lume, cu cei 560 CP ai sai si un cuplu de 700 Nm! Viteza maxima este fixata la 305 km/ora, in timp ce clasica acceleratie 0-100 km/ora se realizeaza in doar 3,9 secunde!

Spre deosebire de generatia precedenta RS6, care a avut sub capota un V10 de 580 CP inclusiv la versiunea Avant, noul break super-sportiv a pierdut putin din putere, dar se prezinta cu performante imbunatatite. Dotat cu un V8 TFSI biturbo (twinscroll) de 4,0 litri, dezvolta puterea maxima de 560 CP (cu 20 CP mai putin, asadar) intre 5.700 si 6.700 rot/min. La randul sau, cuplul de 700 Nm impresioneaza inca de la 1.750 rot/min.

Remarcabila este si scaderea consumului, in medie cu 40%, gratie sistemului stop&start, gestiunii termice novatoare si sistemului de dezactivare a cilindrilor. Transmisia este tiptronic cu 8 rapoarte si un mod Sport. Primele trepte sunt scurte, pentru un plus de dinamism. Suspensia pneumatica adaptiva se seteaza automat, in functie de stilul de pilotaj. Un sasiu sport si suspensia mai ferma, in cadrul sistemului Dynamic Ride Control, sunt oferite optional.

Printre dotarile de top se regasesc discurile de frana ceramice, cu diametrul de 420 mm si etriere vopsite in gri, jantele cu diametrul de 21 inch si scaunele sport RS (inclusiv pentru locurile din spate). In dotarea standard sunt, printre altele, insertiile de carbon din habitaclu, farurile Xenon Plus si stopurile cu LED, climatizarea cu 3 zone, sistemul multimedia MMI Plus si cel audio cu 10 difuzoare.

Distribuie acest articol!