Daca e martie, e Gala Gopo, gala premiilor industriei de Film din Romania. De sase ani, actori, regizori si producatori, personalitati ale cinematografiei romanesti descind pe covorul rosu al Galei din Dacia. Anul acesta, „am pus la dispozitie organizatorului o flota de opt masini, Logan, Sandero, Sandero Stepway si Duster, care vor duce invitatii, nume sonore ale filmului romanesc, la Gala”, a declarat Anca Oreviceanu, director comunicare Dacia.
Ca in fiecare an, masinile Dacia si-au facut aparitia pe soselele din Bucuresti pentru a conduce invitatii la cea de-a saptea editie a Galei Gopo. Cele opt masini au imbracat haina festiva, cu identitatea dedicata parteneriatului. „Premiile Gopo reprezinta parteneriatul a doua industrii cu multe in comun si care merg bine la export. Filmul romanesc este din ce in ce mai premiat la festivaluri internationale, iar Dacia din ce in ce mai prezenta pe soselele lumii. Ne bucura sa spunem prezent si anul acesta”, a precizat Anca Oreviceanu.
Dacia se afla pe afisul Galei in calitate de sponsor, incepand din 2008. Asocierea cu Gala Premiilor Gopo este unul dintre parteneriatele strategice si de lunga durata ale Dacia (alaturi de Gaudeamus si Festivalul International George Enescu), prin care Dacia sustine valorile romanesti.
„Ma bucur ca evenimentul care premiaza performanta in filmul romanesc are, din 2008, ca partener principal, Dacia. Atat filmul romanesc cat si Dacia sunt doua branduri care se bucura de succes pe plan international si contribuie la conturarea unei imagini pozitive a tarii noastre”, a declarat Tudor Giurgiu, presedintele Asociatiei pentru Promovarea Filmului Romanesc (APFR), organizatorul galei.
Foto: premiilegopo.ro