Va mai amintiti vechiul model Terrano de la Nissan? Ei bine, dupa ce a disparut din gama in anul 2006, la capatul a 13 ani de cariera, modelul 4×4 japonez va reveni sub forma unui SUV compact. Nu va fi insa un automobil pentru pietele internationale, cum s-a intamplat cu vechiul Terrano! Se va produce in India si va fi destinat special pentru piata din aceasta tara.
De altfel, nu vorbim despre un model nou Nissan, ci de binecunoscutul Duster de la Dacia, care va adopta sigla Nissan. Asadar, un model low cost, foarte nimerit pentru o piata emergenta ca India, unde Duster se bucura deja de succes, sub sigla Renault.
Nissan isi pune mari sperante in noul Terrano, care ar trebui sa contribuie decisiv la cresterea vanzarilor constructorului nipon in India. In anul fiscal 2012-2013, Nissan a vandut in aceasta tara circa 37.000 de exemplare, insa planurile pentru noul an fiscal sunt ambitioase: 100.000 de unitati!