Portofoliul de modele BMW sarbatoreste premiera unei noi game de modele: BMW Seria 2 Coupe. Conceptul distinctiv al automobilului, unic in segmentul sau, cuprinde o caroserie cu doua usi – un design in trei volume specific coupe-urilor BMW -, patru locuri, tractiune spate, dar si o gama de motorizari si un reglaj al sasiului care sunt orientate pe calitatile sportive. Lansarea pe piata este prevazuta pentru luna martie 2014, iar gama va include si o versiune M Performance, BMW M235i Coupe.
BMW Seria 2 Coupe reprezinta o diferentiere clara fata de modelul compact BMW Seria 1 datorita designului personalizat, care include si o crestere cu 11 cm a lungimii caroseriei. Partea frontala si cea spate beneficiaza de un design distinctiv, cu linii extinse, elegante si dinamice, care se imbina armonios cu linia acoperisului ce se pierde cursiv spre spate. Configuratia cu tractiune spate este accentuata de latimea in dreptul puntii spate. Si noua gama beneficiaza de linii de design – Sport Line, Modern Line si pachet M Sport – care au rolul personalizarii modelului.
Comparativ cu predecesorul sau BMW Seria 1 Coupe, gama Coupe a inregistrat o crestere semnificativa a dimensiunilor: lungimea s-a extins cu 72 mm (4.432 mm), latimea +32 mm (1.774 mm), ampatamentul +30 mm (2.690 mm), ecartamentul fata +41 mm (1.521 mm), ecartamentul spate +43 mm (1.556 mm). Toate aceste modificari se resimt si la nivelul spatiului interior, care a inregistrat si el o crestere evidenta: un plus de 19 mm la spatiu pentru cap (locurile din fata), respectiv de 21 mm pentru picioare (locurile din spate). In plus portbagajul are o crestere a volumului cu 20 de litri, la un total de 390 litri. Spatarul scaunelor din spate poate fi divizat in doua elemente sau, optional, in raport 40:20:40. In plus, optimizarea detaliilor aerodinamice a dus la obtinerea unui coeficient Cd de 0,29 (BMW 220i Coupe), mai mic si fata de modelul anterior, si fata de noua generatie BMW Seria 1.
Echipate cu tehnologia BMW TwinPower Turbo, motoarele pe benzina si cele diesel furnizeaza valori ce sunt lider in segment atat in privinta calitatilor sportive, cat si a eficientei. BMW 220i Coupe este primul model compact BMW care este propulsat de versiunea de 184 CP a motorului pe benzina, cu 4 cilindri, de 2,0 litri. Cele trei versiuni de motorizare diesel (propulsoare cu 4 cilindri) dezvolta puteri de 143 CP la BMW 218d Coupe, 184 CP la BMW 220d Coupe, respectiv 218 CP la BMW 225d Coupe. Daca toate acestea nu sunt suficiente, clientii pot comanda – inca de la lansare – varful de gama BMW M235i: cel mai puternic model BMW M Performance cu motorizare pe benzina care dispune de un propulsor de 3,0 litri (326 CP), cu 6 cilindri dispusi in linie si tehnologie M Performance TwinPower, dar si de sasiu optimizat M si caroserie optimizata aerodinamic.
Imbunatatiri au fost aduse eficientei si prin numeroasele tehnologii BMW EfficientDynamics care includ Air Curtains si functie Auto Start-Stop, disponibila atat pentru transmisia manuala, cat si pentru cea automata. Modul ECO PRO, care poate fi activat prin intermediul comutatorului Driving Experience Control (disponibil standard) si care include functia "coasting" (mers liber, cu decuplarea automata a motorului de la transmisie la ridicarea acceleratiei) in combinatie cu transmisia automata.
Cateva caracteristici traditionale BMW precum tractiunea spate, motorul dispus longitudinal, distributia perfect echilibrata a maselor intre punti si tehnologia sofisticata a sasiului asigura agilitatea BMW inconfundabila si a confortului remarcabil. Acestea se datoreaza si suspensiei, cu dublu brat transversal pentru puntea fata si 5 brate pentru cea spate. Echiparea standard include directie asistata electric si frane performante, in timp ce lista de optiuni ofera directie sport variabila, sistem de franare M Sport si suspensie M adaptiva cu amortizoare controlate electronic. Tinuta de drum este garantata si de sistemul DSC de control al stabilitatii, care in echiparea standard include DTC si functie de blocare electronica a diferentialului spate. Inca de la lansare, BMW M235i Coupe va putea fi echipat cu diferentialul mecanic cu patinare limitata, disponibil in gama de accesorii BMW originale.
Cu o rigiditate torsionata ridicata, structura caroseriei a fost dezvoltata pe baza celei de la BMW Seria 1, model care a primit 5 stele la testele de impact Euro NCAP. Protectia vasta a pasagerilor este oferita de echipamentele de siguranta printre care se numara airbaguri frontale, laterale si pentru cap, in timp ce protectia optimizata a pietonilor este garantata de capota fata activa si zonele de deformare ale partii frontale.
Interiorul dispune de cockpit orientat spre conducator – o caracteristica BMW -, aerul conditional dispune de control automat in echiparea standard. Nu trebuie omis nici sistemul de operare iDrive, care, in combinatie cu sistemul radio sau de navigatie BMW Professional, include Control Display in design BMW flatscreen exclusiv. Lista de optionale include sistemul de navigatie Professional cu Touch Controller, o mare varietate de compartimente de stocare, zone depozitare si suporturi pentru pahare.
Pe lista de optionale figureaza si o selectia de sisteme de asistare a conducatorului si servicii de mobilitate din portofoliul BMW ConnectedDrive, fara echivalent in segmentul compact. Printre aceste sisteme si servicii se numara High Beam Assistant (asistare a fazei lungi) cu efect antiorbire, faruri adaptive, Parking Assistant (sistem parcare automata), camera pentru mers inapoi, Speed Limit Info (informtaii privind limia de viteza) cu afisare No Passing Info (informatii privind interdictia de depasire), sistemul tempomat cu functie de franare, integrare vasta a smartphone-urilor si a playerelor muzicale, functionalitate extinsa oferita de aplicatii pentru servicii bazate pe internet precum Webradio, Deezer, Aupeo!, Facebook sau Twitter.