Versiunea „de teren” a celui mai vandut model Skoda revine in forta si in haine noi, pe platforma celei de-a treia generatii Octavia. Premiera mondiala va avea loc la inceputul lunii viitoare, in cadrul Salonului de la Geneva.
Skoda Octavia Scout este la baza o versiune Combi a clasicei Octavia, cu un look exterior de crossover si echipata cu transmisie integrala. Partea frontala si spatele sunt dominate de parasocurile negre in partea inferioara, in combinatie cu insertii argintii, ce simuleaza scuturi de protectie. Lateralele si pasajele rotilor sun protejate de elemente din plastic de aceeasi culoare.
Garda la sol este cu 33 mm mai mare decat la Octavia in versiunea de baza, iar jantele pe 17 inch sunt in dotarea standard pentru Scout. La interior, volanlul multifunctional imbracat in piele, cu trei spite, are un desing specific Scout.
Transmisia integrala este de tip Haldex de generatia a cincea. In comparatie cu versiunea precedenta, greutatea remorcabila a crescut cu 25%, pana la doua tone. Vor exista doua motorizari diesel si una pe benzina, insa constructorul nu a dezvaluit deocamdata caracteristicile acestora. Aceeasi discretie este pastrata, pentru moment, si in privinta preturilor.