Renault Twizy a ajuns in Romania
03.06.2014
        
Distribuie acest articol!   

Renault Twizy, un simbol al revolutiei in mobilitatea urbana, este lansat oficial in Romania. Cu un design complet inovator, un concept indraznet si ecologic, cvadriciclul 100% electric Renault Twizy este disponibil pentru clientii din Romania la pretul de la 7.000 euro cu TVA, plus chiria lunara a bateriei.

Proiectat de la bun inceput ca un vector de mobilitate urbana 100% electrica, Twizy nu are echivalent pe piata. Twizy se adreseaza tuturor celor care cauta un vehicul iesit din tipare, economic si ecologic in aceeasi masura ce face ca agilitatea in trafic sa devina un mod de viata.

“Twizy este o aparitie revolutionara pentru peisajul urban local prin conceptul indraznet, designul inovativ si beneficiile de utilizare. Speram ca Twizy sa isi creeze repede adepti in randul celor cu o mentalitate deschisa spre noi solutii de transport care sa faca fata aglomerarilor urbane, dar si celor interesati de aspectele ecologice si de economie”, a declarat Thomas Dubruel, director general Renault Commercial Roumanie. 

Cu dimensiunile sale ultracompacte (2,34 m lungime, 1,24 m latime) si centrul de greutate foarte jos, Twizy este capabil sa se strecoare cu usurinta in traficul aglomerat si sa parcheze in spatii extrem de inguste. In numai 6 secunde accelereaza de la 0 la 45 km/h (acelasi timp de accelerare ca si pentru un scuter de 125 cmc pe o distanta de 50 de metri).


Twizy dispune in partea frontala de o trapa care acopera cablul de incarcare. Masina se poate bransa astfel la orice priza de 220 V. Bateria se incarca complet in 3 ore si 30 de minute. Avand o autonomie certificata UTAC de 100 km in ciclu urban ECE-15, Twizy poate parcurge orice oras de la un capat la celalalt. Twizy este prevazut cu echipamente specifice vehiculelor electrice: sistem de recuperare a energiei de franare, tablou de bord cu afisare pentru econometru, autonomie, indicator baterie si eco scoring.

Dotarile standard de confort si siguranta includ airbag frontal, frane cu disc pe toate rotile sau imobilizator electronic codat, centuri de siguranta, sistem de dezaburire si pre-echipare audio, tapiterie rezistenta la apa, doua torpedouri si doua spatii de depozitare in spate (31 litri + 55 litri). Dotarile optionale includ sistem de usi cu deschidere verticala, jante de aliaj, acoperis panoramic, senzori de parcare si multiple posibilitati de personalizare.

Twizy este disponibil in 2 variante: TWIZY URBAN 45 (cvadriciclu usor), cu pret de la 7.000 euro cu TVA si TWYZY Urban 80 (cvadriciclu greu), de la 7.700 euro cu TVA. La aceste preturi se adauga chiria bateriei de la 30 euro cu TVA/luna, pentru un rulaj de 2.500 km/an. Twizy poate fi achizitionat si in sistem de leasing operational, prin Renault Finance, in conditii foarte avantajoase, de la 194 euro cu TVA (chirie lunara sasiu si baterie), pe 36 luni, avans 15% si rulaj anual de 10.000 km.

In perioada iunie-iulie in mai multe centre comerciale din Bucuresti, Iasi, Cluj, Bacau, Timisoara si Constanta, vizitatorii vor avea ocazia sa descopere modelul Twizy prin intermediul aplicatiei interactive Kinect, dar si a testelor dinamice organizate in parcarile exterioare. In mediul digital, utilizatorii vor avea la dispozitie o aplicatie dedicata pe pagina de Facebook, prin care fanii vor putea crea muzica electronica si vor afla despre beneficiile modelului.

Distribuie acest articol!