Iata noul smart, Fortwo si Forfour
17.07.2014
        
Distribuie acest articol!   

Dupa luni bune de asteptare, smart a dezvaluit noua generatie, in versiunile Fortwo si Forfour. Lansarea pe piata se va produce pana la finele acestui an.

Binecunoscutul supermini de la Daimler pastreaza alura "tip ceasca", insa liniile au fost indulcite. Grupurile optice sunt mai mari, la fel ca grila frontala. Stopurile sunt patrate, inspirate de ultimele concepte ale marcii – Forvision, Forspeed, Forstars, Fourjoy.

Lungimea a ramas neschimbata, de 2,69 m (3,49 m pentru Forfour). Arhitectura este cu motorul amplasat in spate. Celula de securitate, care protejeaza pasagerii, a fost ranforsata si are o culoare diferita fata de caroserie.

Noul smart dispune de diferite sisteme de asistare la condus care pana acum erau disponibile doar pe modelele din clase superioare. De pilda, sistemul de stabilizare in caz de vant lateral este oferit standard, iar printre cele optionale se regasesc radarul anticoliziune si avertizorul de parasire a benzii de rulare.


Interiorul a fot revizuit complet si imbunatatit considerabil. Bordul pastreaza ceva din designul initial, inclusiv semicercul vitezometrului. Noul smart ofera un volum maxim de incarcare de 350 litri pentru Fortwo si 975 litri pentru Forfour.

La capitolul dotari, retine atentia versiunea de intrare in gama (Pure), care dispune de lumini de zi cu LED, inchidere centralizata, tempomat si geamuri fata electrice.


La momentul lansarii, motorizarea este asigurata de doua agregate in 3 cilindri pe benzina, de 71 si 90 CP. Acesta din urma poate fi asociat cu o transmisie manuala in 5 trepte sau cu una automata cu dublu ambreiaj twinmatic. Ulterior, gama va fi completata cu un motor de 60 CP.

Distribuie acest articol!