In perspectiva Concursului de Eleganta de la Pebble Beach, Land Rover a dezvaluit cel mai rapid model din istoria marcii, Range Rover Sport SVR de 550 CP. Modelul este unul indelung asteptat de catre fani, imaginile si detaliile oficiale fiind anticipate de o serie de fotografii spion cu masina camuflata, surprinsa la teste, precum si de o campanie teasing.
De retinut ca sigla SVR este pentru prima oara afisata pe acest Range Rover Sport. De acum incolo, ea va fi prezenta pe toate modelele de inalta performanta lansate de Land Rover si Jaguar.
La exterior, Range Rover Sport SVR are un aspect ultrasportiv pentru un SUV, cu parasocuri redesenate si jante din aliaj de 21 inch standard (optional, de 22), evacuarea dubla fiind integrata in bara spate. Opera a departamentului Special Operations de la Land Rover, Range Rover Sport SVR impresioneaza si la interior, in special datorita scaunelor sport.
Propulsorul este un V8 supraalimentat, de 5,0 litri, existent deja pe Range Rover si Range Rover Sport. In aceasta versiune, el dezvolta 40 CP si 55 Nm in plus, ajungand la 550 CP si 680 Nm. De retinut ca acest surplus nu are niciun efect asupra consumului! Motorul este cuplat la cutia automata ZF in 8 trepte, care transmite puterea la toate rotile.
Performantele sunt de top: 0-100 km/ora in 4,7 secunde (la fel ca Porsche Cayenne Turbo) si viteza maxima limitata electronic la 260 km/ora. Cronometrat pe Nurburgring, Range Rover Sport SVR a parcurs un tur in 8 minute si 14 seconde, cel mai bun timp pentru un SUV!
Chiar daca a pus accentul pe comportamentul sportiv al acestui model, Land Rover nu a neglijat traditia casei in privinta comportamentului offroad. Asa se face ca din lista dotarilor nu puteau lipsi suspensia pneumatica sau sistemul Terrain Response 2.